ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

5918 de locuințe au fost achiziționate prin intermediul Programului „Prima Casă"

14:33 | 11.05.2021 Categorie: Economie

Chişinău, 11 mai. /MOLDPRES/. Prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă" au fost procurate până în prezent 5918 de locuințe. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 3,02 miliarde de lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,51 miliarde de lei, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, din numărul total, 1066 de persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 2564 – în cadrul programului Prima Casă 3, 887 – în cadrul programului Prima Casă 4, iar 17 – în cadrul programului Prima Casă 5.

Din cei 5918 de beneficiari, 4065 sunt familii, iar 1853 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31 de ani. Valoarea medie a locuințelor procurate este de 611,81 mii de lei. Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 60,41 m.p. Din numărul total de locuințe procurate, 5409 sunt apartamente, iar 509 case de locuit individuale.

Beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă" poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale.

foto: moneyempire.co.nz

img21003384

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!