Circa 60% din școlile din ţară activează cu prezența fizică a elevilor
16:21 | 12.05.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 12 mai. /MOLDPRES/. La data de 11 mai, urmare a deciziilor Comisiilor teritoriale în sănătate publică și organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, 732 (59,03%) de instituții de învățământ activează cu prezența fizică a tuturor elevilor în clase, cu respectarea strictă a normelor de sănătate publică privind prevenirea și răspândirea COVID-19, iar 46 (3,71%) de școli lucrează exclusiv online, transmite MOLDPRES cu referire la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC).
Potrivit MECC, 141 (11,37%) de școli funcționează cu program cu participare fizică a elevilor claselor primare, precum și a unui contingent de 50% din numărul total de elevi ai claselor absolvente, iar 321 (11,37%) de instituții desfășoară procesul educațional cu prezența fizică a elevilor din învățământul primar și elevilor din clasele absolvente.
Totodată, la data de 11 mai, din cauza creșterii cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19, au fost plasate în carantină și desfășoară studiile la distanță o școală și 17 clase din ţară.
„În instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal, numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 este de 36, iar 460 au fost plasați în regim de autoizolare. 45 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus și 34 se află în autoizolare. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 32 de persoane, iar alte zece se află în autoizolare”, indică Ministerul Educaţiei.
În învățământul profesional tehnic, la data de 11 mai, au fost confirmați pozitiv cu virusul COVID-19 trei elevi, şase cadre didactice și trei persoane din alte categorii de personal.
MECC precizează că în învățământul de educație timpurie, cinci grădinițe și 30 de grupe de copii se află în carantină. „Copii confirmați pozitiv cu virusul COVID-19 sunt zece, iar alți 805 se află în autoizolare. 45 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus, în autoizolare se află 72. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 43 de persoane, iar alte 87 se află în autoizolare”, conform sursei citate.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării reiterează îndemnul către managerii instituțiilor de învățământ, cadrele didactice și elevi să respecte în continuare toate măsurile de protecție împotriva virusului COVID-19.
foto: MECC