Comisia Electorală Centrală a aprobat Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale
16:40 | 12.05.2021 Categorie: Politică
Chişinău, 12 mai. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală a aprobat astăzi Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie în mass-media, transmite MOLDPRES.
Potrivit administrației electorale centrale, documentul are drept scop asigurarea reflectării echitabile, echilibrate şi imparțiale a campaniei electorale la scrutinul din 11 iulie curent de către instituțiile mass-media, promovarea libertății de exprimare şi pluralismului politic, stabilirea unor norme obligatorii pentru aplicarea acestor principii de către furnizorii de servicii media, pe de o parte, şi concurenți electorali, pe de altă parte.
Regulamentul stabilește modul de oferire a timpilor de antenă pentru publicitate electorală, organizarea dezbaterilor electorale şi principiile de reflectare a campaniei electorale în instituțiile audiovizualului, presa scrisă, internet şi telefonie mobilă.
Potrivit documentului aprobat de CEC, fiecare furnizor de servicii media care decide să se implice în reflectarea campaniei electorale trebuie să depună la Consiliul Audiovizualului o declarație privind politica editorială pentru campania electorală.
Proiectul regulamentului a fost consultat și avizat de către Consiliul Audiovizualului.