ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Camera de Comerț a eliberat Carnetul ATA pentru primul satelit al Republicii Moldova

11:23 | 14.05.2021 Categorie: Economie

Chişinău, 14 mai. /MOLDPRES/. Camera de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova a eliberat, în premieră, Carnetul ATA pentru nanosatelitul Centrului Tehnologii Spațiale al Universității Tehnice a Moldovei (CNTS a UTM). Carnetul ATA, ca document vamal care facilitează exportul temporar de bunuri, a fost solicitat de Universitatea Tehnică în legătură cu necesitatea testării funcționale a nanosatelitului pentru lansarea în spațiu, transmite MOLDPRES.

În baza Carnetului perfectat și eliberat de CCI, nanosatelitul TUMnanoSAT și accesoriile necesare sunt transportate în România, unde sunt suspuse operațiunilor de testare de către Institutul de Științe Spațiale din România, iar ulterior reîntroduse în Republica Moldova. Activitatea respectivă se desfășoară în cadrul unui program internațional.

„Astfel, Centrul Tehnologii Spațiale al Universității Tehnice a Moldovei a fost selectat de Agenția Aerospațială a Japoniei (JAXA) și Oficiul Națiunilor Unite pentru Spațiu (UNOOSA) pentru runda a IV-a a Programului KiboCUBE pentru lansarea în acest an a nanosatelitului TUMnanoSAT de pe Stația Spațială Internațională (ISS) prin intermediul modulului experimental japonez JEM Small Satellite Orbital Deployer (J-SSOD). Conform CNTS al UTM, acest satelit este dezvoltat în conformitate cu standardul internațional CubeSat cu misiuni educaționale și de cercetare. Astfel, lansarea în spațiu a primului satelit al Republicii Moldova în cadrul programului va avea un impact major în îmbunătățirea calității studiilor de inginerie și a integrării Republicii Moldova în comunitatea de țări care dezvoltă tehnologii spațiale”, indică Camera de Comerţ şi Industrie.

În fiecare an, CCI elibera circa 150 de Carnete ATA. Însă, în contextul restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, numărul carnetelor eliberate s-a redus considerabil. Conform datelor Camerei de Comerț Internaționale, în anul 2020, au fost eliberate peste 85 de mii de Carnete ATA, pentru mărfuri în valoare de circa 10 miliarde de dolari în comparație cu anul 2019, când au fost eliberate 190 de mii de Carnete ATA pentru mărfuri în valoare de peste 22 de miliarde de dolari.

Carnetul ATA este un document vamal internațional, în baza căruia mărfurile aflate în regim de export temporar și tranzit circulă liber, conform unei proceduri vamale simplificate. Carnetul ATA este solicitat cel mai des de companiile şi persoanele care participă la târguri şi expoziții, profesioniști din diferite domenii, ce pot circula liber cu echipamentele profesionale.

foto: Camera de Comerț și Industrie 

img21003468

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!