În țară a fost anunțat Cod Galben de instabilitate atmosferică şi ploi puternice
13:51 | 18.05.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 18 mai. /MOLDPRES/. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunțat şi pentru astăzi Cod Galben de instabilitate atmosferică, care se va extinde pe parcursul zilei de mâine cu avertizare de averse puternice, transmite MOLDPRES.
Conform meteorologilor, astăzi se prevăd descărcări electrice şi vijelie în rafale de până la 15-18 metri pe secundă.
„Marţi seara, 18 mai, și noaptea pe 19 mai, pe arii extinse, se prevăd averse puternice (15-45 litri per metru pătrat). Miercuri, se prevăd intensificări ale vântului din nord-vest, în rafale de până la 15-20 metri pe secundă”, indică SHS.
Începând de miercuri, 19 mai, vremea se va răci, iar mercurul termometrelor va indica în următoarele zile, în toată ţara, în medie 20 de grade Celsius. Noaptea, se va răci până la 7 grade Celsius.
În caz de Cod Galben, condiţiile vremii sunt potenţial periculoase, fenomenele meteorologice prognozate (averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, temperaturi ridicate sau scăzute, risc de creşteri de debite şi niveluri în râuri şi râuleţe etc.) sunt obişnuite pentru teritoriul ţării, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi socio-economice.
foto: meteo.md