Teatrul Național ”Mihai Eminescu”: 100 ani de la fondare

 Chişinău, 24 mai. /MOLDPRES/. Pe 6 octombrie se vor împlini 100 de ani de la înființarea Teatrului Național ”Mihai Eminescu” (TNME) cu statut de teatru național. Înființarea instituției a fost influențată de mai multe inițiative venite din partea unor personalități ale culturii române și ale unor instituții de cultură, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, directorul TNME, Petru Hadârcă, a menționat că, în timp ce populația dintre Prut și Nistru se integra treptat, prin procesele economice, sociale și culturale românești, la un ritm european de viață, la est de Nistru se construia, cu ură de clasă și cu elan revoluționar, comunismul și se pregătea, în forță, revoluția mondială. În timp ce comisarii bolșevici aplicau tactica terorii roșii și îndemnau la ură înverșunată față de bogătași și față de cei instruiți în universitățile burgheze, tinerii erau seduși de himera unei vieți și lumi noi.

”În 1928, în localitatea ucraineană Balta, devenită capitala nou-înființatei Republici Sovietice Socialiste Autonome Moldovenești, un grup de 18 tineri, animați de entuziasm revoluționar și de pasiunea pentru teatru, au înființat o trupă de  teatru de amatori. În decembrie, au jucat spectacolul „Galiția subpământeană” de Miroslav Iurcean, tradusă din ucraineană de actorul Ștefan Râbac. Iar în toamna anului 1933, după un an și jumătate de pregătire la Institutul de Muzică și Dramă din Odesa, absolvenții au înființat Teatrul Moldovenesc din Tiraspol. Autoritățile bolșevice l-au numit „Primul Teatru Moldovenesc”. Evenimentul a avut loc în perioada în care teoria cu cele două limbi distincte, moldovenească și română, încă nu era elaborată, iar comisarii bolșevici adoptaseră strategia de trecere la alfabetul latin, ca prin el și pe vârful de baionetelor, să declanșeze revoluția și în România. Teatrul făcea parte din această strategie”, a precizat directorul TNME.

Teatrul ”Maxim Gorki” din Tiraspol a fost inaugurat în 1936 cu spectacolul „Biruința” de Samuel Lehțir, în regia lui Daniil Bondarenco, și a fost prezentat în presă și în ședințele de partid drept „prima piesă moldovenească”. Din repertoriul primei stagiuni mai făceau parte „Între furtuni” de D. Kudrin și „Stasea” de M. Rossovski.

”Ziceam că e greu să ne imaginăm viața oamenilor din Chișinăul interbelic, a ne imagina, însă, viața oamenilor din perioada stalinistă ar însemna să ne scufundăm într-un film de groază. Ura de clasă nu era numai politică de stat, dar trebuia manifestată cu ardoare, iar dușmanii de clasă trebuiau să fie identificați și lichidați fără cruțare. Societatea trebuia „curățată” de oamenii vechi, educați de vechiul regim, ca viața să înceapă cu o foaie curată. Voința partidului cerea ca foaia să fie stropită cu sânge”, a specificat Petru Hadârcă.  

Totuși tinerețea, în toate timpurile, își ia ce-i a ei, a constatat directorul TNME. Iar tinerii din Tiraspolul stalinist, din îndepărtații ani 30 ai secolului al XX-lea, trăiau cu înflăcărare (căci așa o cerea nu numai tinerețea, dar și partidul) sentimentul mândriei și bucuriei pentru faptul că ei sunt primii, până la ei n-a mai fost nici teatru, nici literatură, nici dramaturgie.

”Moldovenii n-au avut nici cultura lor, nici măcar scrisul lor, și iată generația lor, flămândă și desculță, e cea mai fericită, căci de la ei începe totul: și scrisul, și cultura, și teatrul. Nimeni nu îndrăznea măcar în șoaptă să conteste această politică. Așa scriau ziarele, așa învățau în școală, așa spunea partidul. Iar voința partidului era sfântă. Tineri de 16-17 ani, veniți din sate, din familii de țărani și meseriași, aveau sufletele curate ca foile de hârtie, și numai Partidul bolșevic scria că poate modela acele suflete. Erau revoluționari, erau necruțători și înflăcărați, erau tineri, frumoși și talentați, ei au format prima trupă a Teatrului moldovenesc din Tiraspol: Ștefan Râbac, Alexei și Victor Gherlac, Valentina Dicusar, Nicolae Boștanari, Alexei Corcinski, Andrei Ciocârlan, E.V. Mileva, Victor Victorov, Trofim Gruzin, E.A. Pogolșa, Eugenia Josan și alții, alături de dramaturgii Samuel Lehțir, Dumitru Milev, P. Corneliu, și I. Vasilenco”, a mai spus Petru Hadârcă.

În anul 1940, după ce, în urma pactului Ribbentrop-Molotov, teritoriul dintre Nistru și Prut a fost cedat  imperiului sovietic și a fost creată RSSM, o parte dintre actori au fost aduși la Chișinău.

Programul Anul Centenar 2021 al Teatrului „Mihai Eminescu” din Chișinău se desfășoară sub înaltul patronaj al președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și cel al președintelui României, Klaus Iohannis.