25-31 mai 1990. Parlamentul aprobă o concepție nouă despre guvern și îl alege în calitate de prim-ministru pe Mircea Druc

Ultima săptămână a lunii mai din 1990 a fost marcată de eforturi susținute pentru formarea unui guvern de tip nou, esențial deosebit de cele anterioare, care erau totalmente conduse de partidul comunist. Eliminarea articolului din Constituție privind rolul conducător al „partidului unic” deschidea calea spre o reformă îndrăzneață a executivului și încadrarea sa în principiile statului de drept.

În Parlament au fost prezentate două Legi despre guvern. Prima era propusă de către prim-ministrul în exercițiu, Petru Pascari. Alta, de către deputatul Mircea Druc. Ultimul avuse anterior câteva articole de presă care generase o admirație pentru atitudinea novatoare. Lucrurile mergeau spre o dezbatere în contrariu pe cele două proiecte înaintate.

În Moldova, ca și în întregea Uniune Sovietică, exista un mare deficit de experiență și cunoștințe privind  separația puterilor, relațiile guvernului cu alte ramuri ale puterii, rolul partidelor politice în societate. În curând, cineva dintre juriști a aflat că în democrațiile occidentale, odată cu venirea noului parlament, executivul trebuie să demisioneze. Imediat, guvernul Pascari pleacă și unicul proiect de lege care putea fi dezbătut era cel al lui Mircea Druc.

Proiectul propus, dacă e să privim prin prisma situației de astăzi, avea lacune serioase, însă pentru acel timp era unul cu adevărat reformator. În acesta se vorbea despre tranziția la economia de piață, deetatizare, reforma agrară, autoadministrarea locală și alte lucruri  discutate atunci pe larg în presa sovietică.

Însă, în proiectul de Lege propus parlamentului existau și lucruri care erau depășite și erau o expresie a unor reminiscențe de tip sovietic, care afectau puternic mentalitatea politicienilor. Chiar în lista  ministerelor putem vedea o concepție veche de administrare pe baza principiului ramural.  În primul articol exista o prevedere care submina flagrant principiul separației puterilor, dar deputații, în dorința lor de a ține totul sub control, se făceau a nu observa. Iată cum arăta primul alineat din art.2 al Legii despre guvern:  „În RSS Moldova puterea executivă este exercitată de guvernul republicii.  Guvernul este organul suprem al administrației de stat și este subordonat Sovietului  Suprem al RSS Moldova”.  Or, ținând cont de principiul separației puterilor în stat, executivul nicidecum nu putea fi subordonat altei puteri. Echilibrul celor trei puteri nu permite categoric acest lucru. Mecanismul formării guvernului presupunea aprobare programului și componenței în legislativ, ceea ce nu înseamnă deloc subordonare.

Dincolo de mai multe inconveniente, Legea despre guvern era una din cele mai radicale din spațiul post-sovietic, după cum a fost caracterizată de presa unională de atunci. Marea majoritate a deputaților erau entuziasmați. Probabil că acest entuziasm era împărtășit și de Mircea Snegur, președintele parlamentului, care urma să înainteze candidatura viitorului premier. În memoriile sale, Mircea Snegur  descria astfel acest moment:  „Urmăream cu atenție dialogul multilateral al dlui M. Druc cu deputații, fiind curios de faptul cum va fi primit viitorul candidat la conducerea guvernului. Deși proiectul de lege mai urma să fie dezbătut și votat pe articole la ședințele ulterioare, am profitat de atmosfera binevoitoare din sală și am propus candidatura lui Druc la funcția de prim-ministru”.

În  ziua votării, spre deosebire de alte momente tensionate din parlament, totul a mers strună. Druc era un bun orator și, pe alocuri, iscusit populist. El a încântat corpul de deputați, care doreau să împartă cât mai repede povara puterii cu guvernul.  Pentru candidatura lui Mircea Druc au votat toți deputații prezenți, cu excepția  generalului Iakovlev, comandat al districtului militar Odesa, care s-a abținut.

Cele ce au urmat sunt descrise de Mircea Snegur în memoriile sale.  „La câteva ședințe următoare, s-a examinat minuțios Legea despre guvern pe articole și au fost confirmați vicepremierii și miniștrii. Discuțiile mă impresionau plăcut. Deputații noi, profesioniști în materie, manifestau o atitudine serioasă, de invidiat față de problemele discutate. Pentru mine, acele momente  aveau un efect destul de încurajator, în situația de incertitudine care se mai menținea”.

În calitate de miniștri au fost votate nume sonore ale elitei reformatoare din acea perioadă. Ion Ungureanu, Nicolae Matcaș, Ion Costaș, Gheorghe Ghidirim și alții erau nu numai participanți activi ai evenimentelor din anii 90, dar și profesioniști cu performanțe redutabile în domeniile pe care le gestionau.

Primul lucru pe care l-a făcut proaspătul premier Mircea Druc, atunci când a intrat în biroul său, a fost să elimine telefonul direct cu prim secretarul partidului comunist Petru Lucinschi. Era o acțiune simbolică, care însemna pierderea  totală a influenței PCM asupra guvernului. Mai mult. Druc a amintit miniștrilor că guvernul este depolitizat și majoritatea au ieșit din partidul comunist sau și-au suspendat calitatea de membru. Era un început care punea bazele unor procese mult mai profunde, care mai târziu au fost numite decomunizare și desovietizare.

În guvern s-a început un lucru intens pentru pregătirea proiectelor de legi care să asigure tranziția la economia de piață. Ministerul Economiei a început elaborarea pachetului de legi și hotărâri privind deetatizarea și privatizarea. Împreună cu comisia parlamentară de specialitate, Ministerul Agriculturii punea bazele unui viitor Cod Funciar, care prevedea trecerea pământului în proprietate privată. Ministerul Justiției crea terenul pentru edificarea unui sistem pluripartidist și elaborarea unui nou Cod Electoral. Ministerele Educației și Culturii au pus bazele legale pentru eliminarea ideologiei sovietice din școală și instituțiile de cultură.

Mircea Druc era fără îndoială un patriot și un om bine intenționat. Însă, caracterul său era dominat de romantism și izbucniri emoționale, improprii unui șef de executiv. În scurt timp, el a reușit să-și creeze mulți dușmani în rândul adversarilor ideologici și, la doar un an, o coaliție agro-comunistă l-a demis pe primul premier al epocii post-comuniste.

Reformele demarate erau totuși de anvergură. După cum a menționat Departamentul de Stat al SUA în primăvara anului 1992, acțiunile întreprinse în anii 1990-1991 au transformat Moldova în "locomotiva reformelor în spațiul ex-sovietic". La orizont totuși se adunau nori negri. Urma o revanșă a forțelor conservatoare și un război în raioanele de est ale țării, declanșat de forțele separatiste. Drumul spre o independență reală era foarte anevoios și plin de răsturnări spectaculoase.

Chişinău, 24 mai. /MOLDPRES/.