ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Echipa națională de fotbal a pierdut amicalul cu selecționata Turciei

10:51 | 04.06.2021 Categorie: Sport

Chişinău, 4 iun. /MOLDPRES/. Selecționata de fotbal a Republicii Moldova a pierdut cu 0-2 meciul amical cu selecționata Turciei, transmite MOLDPRES.

Amicalul cu selecționata turcă s-a disputat ieri în orașul german Paderborn și a făcut parte din seria de meciuri pe care echipa turcă le are în vederea pregătirii pentru meciul de deschidere al Campionatului European când va juca împotriva selecționatei Italiei.

Jucătorul moldovean Sergiu Platica a fost la un pas să înscrie un gol superb în amicalul cu Turcia. În prima repriză, el a prins un șut bun din afara careului, dar a intervenit salvator portarul Ugurcan Cakir.

Turcii au controlat prima repriză, iar după pauză, Burak Yilmaz și Cengiz Under au înscris cele două goluri în poarta lui Dumitru Celeadnic. Selecționerul Roberto Bordin a folosit următorii jucători: Celeadnic, Arhirii, Potîrniche, Posmac, Anton (Dros 56), V. Damașcan (Nicolaescu 67), Spătaru (Cleșcenco 87), Jardan, A. Antoniuc (Costrov 67), S. Platica, Rață.

Naționala Republicii Moldova are programat duminică, 6 iunie, la Chișinău, un meci cu selecționata Azerbaidjanului.

foto: FMF

img21003998

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!