ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful statului, cu prilejul aniversării BNM: „Ne dorim participarea băncilor în proiectele de infrastructură națională, la nivel de municipii și comunități”

16:43 | 04.06.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 4 iun. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la Conferința online „Recuperarea economică în post-pandemie: realități și perspective”, dedicată celei de-a 30-ea aniversări a creării Băncii Naționale a Moldovei, a relatat agenției MOLDPRES Serviciul de presă al Președinției.

În discursul pe care l-a ținut cu acest prilej, șeful statului a menționat că sectorul bancar din Republica Moldova, împreună cu Banca Națională, a trecut prin multe etape dificile, cu probleme de sistem, și că cea mai neagră perioadă pentru Banca Națională este cea în care s-a furat miliardul. „Ca stat, trebuie să ne asigurăm că asemenea fraude nu se mai repetă, iar Banca Națională a Moldovei să fie un regulator veritabil în sector”, a spus Maia Sandu.

Președintele țării a sublinia că, în contextul actual de criză economică, așteptările de la Banca Națională sunt și mai mari. Ele țin de intervenții ferme care să ajute să reziste afaceri mari sau mici, dar și oamenii nevoiași sau care și-au pierdut locurile de muncă. De facto, pentru recuperarea economică este nevoie de finanțări mai accesibile și de pachete financiare create pentru oameni, dar și de un efort comun care, alături de sprijinul oferit de către partenerii de dezvoltare, să mobilizeze și resursele interne, și zecile de miliarde de lei care există în băncile comerciale.

„Avem nevoie de deschidere și de implicare din partea instituțiilor bancare din țară, ne dorim participarea băncilor în proiectele de infrastructură națională, în proiectele la nivel de municipii și comunități”, a mai spus Maia Sandu. Totodată, șeful statului a menționat că și în acest context prioritare rămân reforma justiției și măsurile anticorupție, ca elemente ce pot să garanteze independența și credibilitatea unei instituții-cheie pentru stat, precum este Banca Națională. „Ar trebui să existe și sper că există sprijin și consens pentru reformele majore pe care trebuie să le facem în următoarele luni și următorii ani”, a punctat Maia Sandu.

foto: Președinție

img21004018

img21004018

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!