Recurs la istorie: 6 iunie
09:20 | 06.06.2021 Categorie: Societate
6 iunie 1391 - În Ecija (Sevilla), un grup mare de oameni condus de un episcop catolic, intră în cartierul evreiesc al oraşului și ucid 4000 de evrei.
6 iunie 1436 - S-a născut astronomul, matematicianul şi astrologul german Regiomontanus.
6 iunie 1513 - Trupele italiene a „Ligii Sfinte" înving, în Bătălia de la Novara, armata sub conducerea lui Ludovic al XII-lea al Franței.
6 iunie 1523 - Regentul Suediei Gustav Vasa este ales rege, marcând simbolic sfârșitul Uniunii de la Kalmar. Această zi este Ziua Națională a Suediei.
6 iunie 1654 - Regina Cristina abdică de pe tronul suedez și este succedată de vărul ei Carol al X-lea Gustav. Motivele abdicării sunt dorința ei de a deveni catolică (lucru interzis în Suedia protestantă) și nu voia să se căsătorească pentru a avea un moștenitor la tron.
6 iunie 1674 - Este încoronat Shivaji, fondatorul Imperiului Maratha.
6 iunie 1808 - Fratele lui Napoleon, Joseph Bonaparte este încoronat rege al Spaniei.
6 iunie 1809 - O nouă Constituție este promulgată în Suedia. Legea Fundamentală restabilește puterea politică pentru Ståndsriksdagen, după 20 de ani de absolutismul luminat. În același timp, Carol al XIII-lea este ales pentru a-i succeda lui Gustav Adolf al IV-lea, ca rege al Suediei.
6 iunie 1857 - Sofia de Nassau se căsătorește la castelul din Wiesbaden-Biebrich cu viitorul rege Oscar al II-lea al Suediei și Norvegiei.
6 iunie 1858 - La Chișinău a fost sfințită Biserica Sfântului Mare Mucenic Teodor.
6 iunie 1868 - S-a născut Robert Falcon Scott, renumit explorator englez.
6 iunie 1873 - Împărații rus și austriac Alexandru II şi Franz Joseph I au constituit prin Acordul consultativ (Convenția de la Schönbrunn) o înțelegere defensivă comună, care va pune bazele Alianței celor trei împărați (23 octombrie 1873).
6 iunie 1875 - S-a născut în orașul german Lubeck, într-o familie înstărită, scriitorul Thomas Mann (“Muntele vrăjit”, “Casa Buddenbrooks”, “Iosif şi frații săi”).
6 iunie 1882 - Primul brevet pentru un fier de călcat electric a fost primit de inventatorul Henry Seely din New York.
6 iunie 1883 - A încetat din viață compozitorul și dirijorul român Ciprian Porumbescu.
6 iunie 1925 - A fost fondată compania americană producătoare de automobile „Chrysler".
6 iunie 1942 - În cadrul celui de-al Doilea Război Mondial, SUA a declarat război României și Bulgariei, declanșându-se, în zilele următoare, expedițiile aeriene americane asupra României, în special asupra Prahovei.
6 iunie 1944 - În cadrul celui de-al Doilea Război Mondial, începe bătălia Normandiei. Ziua Z sub numele de cod Operation Overlord începe cu debarcarea a 155.000 de trupe aliate pe plajele din Normandia în Franța.
6 iunie 1971 - A fost lansată nava „Soiuz 11", prima navă cosmică de transport, într-o misiune ce a durat 23 de zile, 17 ore și 40 minute.
6 iunie 1991 - Parlamentul Republicii Moldova adoptă Legea cu privire la cetățenie.
6 iunie 2002 - Armata israeliană l-a asediat pe președintele Yasser Arafat în cartierul său general din Ramallah.
6 iunie 2002 - A avut loc „Evenimentul din estul Mediteranei”, o explozie aeriană enormă, între Libia și insula grecească Creta). Această explozie, asemănătoare cu cea a unei bombe nucleare de mici dimensiuni, a fost provocată de un asteroid care s-a dezintegrat în atmosfera Pământului și nici o parte a sa nu a fost recuperată.