Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță vijelii și grindină
10:38 | 11.06.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 11 iun. /MOLDPRES/. Meteorologii au emis o nouă avertizare de Cod Galben de instabilitate atmosferică, transmite MOLDPRES.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, astăzi, în intervalul orelor 13.00 - 21.00, pe teritoriul Republicii Moldova se prevăd descărcări electrice, izolat cu averse puternice, însoțite de vijelie 15-18 m/s și grindină.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a anunțat că precipitațiile abundente cu grindină, înregistrate în ultimele zile pe teritoriul țării, au afectat culturi agricole din mai multe localități.
Astfel, în localitățile Arionești și Țaul din raionul Dondușeni ploaia a distrus 40 ha de livezi de măr, iar în satul Regina Maria din Soroca precipitațiile au afectat 18 ha de livezi de prun și 40 ha de livezi de mar.
Prejudicii au fost înregistrate în satul Drochia, unde condițiile meteo nefavorabile au distrus 28 ha de livezi, la Heciul Nou, raionul Sângerei au fost afectate 50 ha de floarea soarelui. Din cauza ploii torențiale cu grindină și vânt, în localitatea Pervomaisc, raionului Căușeni au fost distruse 20 ha de grâu.
foto: ziare.com