Comunicat de presă al Biroului politici de reintegrare
16:15 | 11.06.2021 Categorie: Comunicate
Restabilirea activității punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport au fost abordate în cadrul unei ședințe online
Chişinău, 11 iun. /MOLDPRES/. Astăzi, experții din componența grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto şi infrastructurii drumurilor de la Chișinău și Tiraspol s-au convocat în cadrul unei ședințe online.
Pe agenda discuțiilor au figurat mai multe subiecte de actualitate, inclusiv, a fost menționată finalizarea și punerea în aplicare a noilor tarife cu privire la înmatricularea mijloacelor de transport începând cu 1 iunie al anului curent.
Experții au analizat realizările fixate în soluționarea problemelor cu caracter tehnic, precum și s-au expus asupra soluțiilor care pot fi întreprinse întru optimizarea proceselor, exprimând, totodată, cerința de informare reciprocă în formă scrisă în vederea eficientizării activității punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport din or. Tiraspol și din or. Rîbnița.
Reprezentanții Chișinăului au îndemnat colegii de la Tiraspol sa perfecționeze și să actualizeze sistemul informațional (soft information) pentru deblocarea activității punctelor de înmatriculare.
La finalul discuțiilor experții au evidențiat disponibilitatea și deschiderea asupra continuării unui dialog productiv.