ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

S-au împlinit 80 de ani de la nașterea scriitoarei Lidia Istrati

09:26 | 22.06.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 22 iun. /MOLDPRES/. Prozatoarea Lidia Istrati, doctor în științe biologice, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, ar fi împlinit astăzi 80 de ani, informează MOLDPRES.

S-a născut în 1941, în satul Sofia, raionul  Drochia. Și-a făcut studiile la Institutul Agricol din Chișinău (actualmente Universitatea Agrară de Stat din Moldova), pe care l-a absolvit în anul 1962. Și-a continuat studiile de doctorat Academia de Științe a Republicii Moldova. În 1971 a obținut titlul de doctor în biologie. După absolvirea institutului, a activat în calitate de profesoară în satul Bujor, raionul Hâncești, apoi a fost redactor și șef de redacție la Editura „Știința”, director al Muzeului Republican de Literatură „Dimitrie Cantemir” (1988-1990). Deputat în două legislaturi ale Parlamentului Republicii Moldova (1990-1997).

În literatură a debutat cu volumul de nuvele „Nica” (1978). Nuvela „Îngăduie, omule”, inclusă în această culegere, provocase încă la tipărirea sa în revista „Nistru”, în 1968, opinii contradictorii: de la aprecieri elogioase ale psihologismului narațiunii până la acuzații de prezentare deformată a „luminoasei realități sovietice”, motiv pentru care nuvela a fost publicată cu o întârziere de zece ani.

Potrivit criticilor literari, proza Lidiei Istrati stă sub semnul eticului, al adevărului dur. Posedând rarul dar de povestitoare, prozatoarea a recuperat prin document figura legendară a lui Ștefan cel Mare, care a devenit simbolul renașterii naționale. S-a remarcat prin volumele de proză: „Tot mai departe”, „Scara”, „Goana după vânt”, „Nevinovata inimă”, „Fașă dalbă de mătase” (Timișoara, 2002, postum). Operele sunt bazate pe teme din viața cotidiană și probleme etice.

La sfârșitul anilor ᾽90 și până la dramaticul său deces a fost o aprigă luptătoare pentru trezirea și consolidarea conștiinței naționale. Prezență activă în viaţa publică. A luptat împotriva corupției și a mafiei. A fost președintă a Ligii Creștin-Democrate a Femeilor din Moldova. Din 1994 a reprezentat Blocul Țăranilor și Intelectualilor în Parlament. A semnat Declarația de Independență a Republicii Moldova în 1991. A fost distinsă cu ordinul „Gloria Muncii” (1996), iar în 2010 i s-a acordat post-mortem „Ordinul Republicii”. În 2017, pe fațada casei în care a locuit, a fost instalată o placă comemorativă.

S-a stins din viață la 25 aprilie 1997, la Chișinău.

img21004408

img21004408

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!