Comunicat de presă al Autorității Naționale de Integritate
17:05 | 22.06.2021 Categorie: Comunicate
Un șef de subdiviziune teritorială ANSA și un director de școală sportivă din capitală stabiliți cu conflicte de interese. Au eliberat acte în privința soțiilor
Chişinău, 22 iun. /MOLDPRES/. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat două conflicte de interese în privința șefului Direcției teritorială pentru siguranța alimentelor Cantemir în cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și a directorului Școlii Sportive Specializată de Scrimă a Rezervelor Olimpice pentru copii şi juniori din mun. Chișinău, din cadrul Direcției Generele Educație Tineret și Sport a Consiliului mun. Chișinău.
În primul caz, ANI a fost sesizată în cadrul unei cauze penale intentată pe numele subiectului, în care organul de urmărire penală a stabilit o eventuală bănuială rezonabilă de încălcare a legii speciale a ANI. În context, inspectorul de integritate a cercetat informațiile transmise și a constatat că subiectul a admis un conflict de interese cu soția sa, care administra o gospodărie țărănească cu activitate de creștere a porcinelor.
Mai exact, în anul 2018, șeful subdiviziunii teritoriale a ANSA în Cantemir a semnat o autorizație sanitar-veterinară de funcționare, eliberată pentru firma soției. Mai mult decât atât, când inspectorul de integritate a solicitat o copie autentificată a autorizației de la ANSA pentru acumularea de probatoriu, instituția a informat că nu deține originalul documentului, astfel, inspectorul a reușit să obțină doar copie neautentificată conform originalului. Totuși, în baza punctului de vedere prezentat, dar și a altor informații obținute de la organul de urmărire penală și subdiviziunea teritorială din Cantemir a ANSA, s-a constatat că subiectul a încălcat prevederile legale prin faptul că nu a declarat în termen conflictul de interese și nu a așteptat o soluție în acest sens.
La fel și în situația directorului Școlii sportive s-a stabilit că acesta a emis patru acte administrative/juridice în privința soției sale, care activează în cadrul aceleiași instituții. Este vorba despre ordine interne prin care au fost acordate premii anuale, concediu de odihnă și transfer în altă funcție. În concluzie, inspectorul a menționat că prin emiterea actelor administrative care o vizează pe soția sa, subiectul declarării a contribuit atât la stabilirea foloaselor materiale în interesul acesteia (premii), precum și foloase nemateriale (loc de muncă, mărirea stagiului de muncă și cotizare, etc.), ceea ce denotă interesul personal al acestuia.
Dacă actele emise vor rămâne definitive în instanța de judecată, inspectorii de integritate vor cere angajatorilor demiterea din funcție a subiecților, urmând să fie decăzuți din dreptul de a mai deține o funcție publică sau de demnitate publică pentru o perioadă de 3 ani. Totodată, aceștia vor fi înscriși și în Registrul Interdicțiilor.