La cinci ani de la Brexit, britanicii ar vota acum în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană
14:11 | 23.06.2021 Categorie: Externe
Londra, 23 iun. /MOLDPRES/. Britanicii ar vota la diferenţă mică în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană dacă miercurea aceasta s-ar organiza din nou referendumul pentru Brexit, la cinci ani de la consultarea iniţială, potrivit unui sondaj publicat miercuri de Savanta ComRes, informează EFE, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
Rămânerea în UE ar câştiga 51% din buletinele de vot, faţă de 49% pentru ieşirea din UE, potrivit concluziilor institutului de cercetare de piaţă, bazate pe un sondaj realizat pe un eşantion de 2.191 de adulţi, din care au fost eliminaţi votanţii indecişi.
La 23 iunie 2016, 51,9% dintre alegători au optat pentru ieşirea din blocul comunitar, faţă de 48,1% care au preferat să rămână în Uniunea Europeană.
Rezultatul consultării a dus la mai mulţi ani de negocieri complexe între Londra şi Bruxelles pentru a stabili termenii unui ''divorţ'' care, în cele din urmă, a fost finalizat la 31 decembrie anul trecut.
La cinci ani de la referendum şi în ciuda turbulenţelor politice care au generat Brexit-ul, schimbarea de opinie a britanicilor este mică, potrivit sondajului Savanta ComRes.
Sondajul ''arată o ţară la fel de divizată ca şi în timpul campaniei'' dinaintea consultării, a declarat Chris Hopkins, directorul de cercetare politică al firmei, într-un comunicat.
Şapte la sută dintre persoanele care au votat pentru Brexit în 2016 şi-ar schimba acum votul, în timp ce şase la sută dintre cei care erau pro-UE au schimbat tabăra.
Schimbarea rezultatului unui ipotetic nou referendum se datorează, potrivit autorilor sondajului, faptului că persoanele care nu au votat cu acea ocazie, fie pentru că erau prea tinere, fie din alte motive, ar face-o acum în majoritate în favoarea UE (71% dintre ele).
foto: dachser.com