În ţară a fost anunţat Cod galben de caniculă
10:51 | 24.06.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 24 iun. /MOLDPRES/. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunţat, pentru perioada 24-25 iunie, Cod galben de caniculă, transmite MOLDPRES.
Potrivit meteorologilor, în intervalul de referinţă, ţara va fi cuprinsă de arşiţă, iar pe arii extinse temperatura maximă a aerului va constitui 34 grade Celsius.
În context, medicii atenţionează în special persoanele în vârstă, femeile însărcinate, copiii şi pacienţii cu maladii cardiovasculare şi respiratorii, alergicii să evite expunerea la soare, să opteze pentru haine deschise, de preferat din pânză naturală, să-şi acopere capul şi să aibă grijă de hidratare.
Conform meteorologilor, în următoarele zile, în diferite sectoare ale ţării se vor menţine ploi, însoţite de descărcări electrice. Începând de duminică, 27 iunie, vremea se va răci puţin, ajungând, pe întreg teritoriul ţării, până la 28 grade Celsius, ziua, şi 20 de grade, noaptea.
foto: simbol