Comunicat de presă al Comisiei Electorale Centrale
18:11 | 24.06.2021 Categorie: Comunicate
Misiunea CSI de observare a alegerilor a informat CEC despre începerea activității de monitorizare a scrutinului parlamentar din 11 iulie 2021
Chişinău, 24 iun. /MOLDPRES/. Conducerea Comisiei Electorale Centrale (CEC) a avut o întrevedere cu reprezentanții misiunii de observatori din partea Comunității Statelor Independente (CSI) pentru monitorizarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.
Reprezentanții CEC au făcut o scurtă incursiune în acțiunile realizate până în prezent, în conformitate cu programul calendaristic și au prezentat regulile stabilite pentru desfășurarea alegerilor în condiții de pandemie. În cadrul discuțiilor au fost dezbătute principalele provocări existente, inclusiv în privința asigurării dreptului la vot pentru alegătorii aflați în străinătate, cetățenii Republicii Moldova cu domiciliul în localitățile situate în stingă Nistrului, acoperirii bugetare a scrutinului. De asemenea, președintele CEC și-a manifestat deschiderea de a oferi informații și suportul necesar pentru buna organizare a activității de observare a misiunii CSI în țara noastră.
Mushket Ivan, șef-adjunct al secretariatului Adunării Interparlamentare a CSI, directorul Institutului Internațional de monitorizare a dezvoltării democrației, parlamentarismului și respectării drepturilor electorale ale cetățenilor statelor membre CSI, a vorbit despre modalitatea și regulile de organizare a activității de monitorizare a alegerilor și și-a exprimat aprecierea pentru deschiderea și bunele relații de colaborare stabilite cu CEC.
În vederea realizării obiectivelor propuse, părțile au stabilit mecanismele de comunicare pe durata perioadei electorale.