Republica Moldova marchează 7 ani de la semnarea Acordului de Asociere cu UE
10:42 | 27.06.2021 Categorie: Politică
Chişinău, 27 iun. /MOLDPRES/. Astăzi, 27 iunie, se împlinesc 7 ani de la semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Acordul reprezintă un nou cadru juridic, stabilit pentru avansarea relațiilor dintre RM și UE în toate sectoarele de interes și include crearea unei Zone de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), care are obiectivul de a stimula integrarea economică și asocierea politică dintre Moldova și Uniunea Europeană, transmite MOLDPRES.
Serviciul informare și comunicare cu mass-media al Ministerului Economiei și Infrastructurii a relatat agenției că după 7 ani de implementare a Acordului de Asociere, UE și-a consolidat poziția de partener comercial principal al țării noastre, spre piața europeană fiind direcționate circa 67% din exporturile moldovenești în anul 2020, în comparație cu datele anului 2014, când doar 53% din exporturi erau direcționate spre UE.
A fost constatată, de asemenea, o creștere a numărului companiilor exportatoare în UE, acestea reprezentând peste 70 la sută din numărul total de companii exportatoare pe piața comunitară, cu un top cinci țări în care companiile din RM au realizat activități de export: România, Germania, Italia, Polonia și Cehia.
În perioada vizată, printre cele mai importante rezultate, pot fi reliefateți avansarea pe domeniile prioritare ale DCFTA, precum domeniul energiei, infrastructura calității, servicii informaționale, politica antreprenorială și altele.
Pe dimensiunea eficienței energetice și a surselor regenerabile de energie este de menționat că au fost atinse progrese semnificative, fiind promovate acte normative de bază, prin care au fost transpuse directive și regulamente europene. Totodată, Uniunea Europeană a sprijinit interconectarea rețelei de gaze dintre Republica Moldova şi România, prin construcția gazoductului Iași - Chișinău.
Cu referire la mediul de afaceri și politica antreprenorială, au fost întreprinse acțiuni care au contribuit la sporirea competitivității și calității mărfurilor autohtone, retehnologizarea proceselor de producție, crearea locurilor de muncă competitive, creșterea exporturilor. Astfel, printre progrese se atestă reducerea numărului de acte permisive, optimizarea numărului instituțiilor abilitate cu funcții de control, implementarea unui set de Programe de susținere financiară și de acces la instruiri al ÎMM-urilor etc.
UE a sprijinit, în perioada de referință, prin intermediul Inițiativei EU4Business în Moldova, 19.531 de IMM-uri, ceea ce a generat un venit suplimentar de 345 milioane de euro și a creat 21.930 de noi locuri de muncă, cifra de afaceri a acestora majorându-se cu 14,9%, iar drept rezultat, exporturile au crescut cu 3%.
O realizare importantă în această perioadă a vizat dezvoltarea industriei IT din Republica Moldova prin crearea și asigurarea funcționalității Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112, precum și crearea primului Parc pentru tehnologia informației „Moldova IT Park”, care a contribuit la înregistrarea a 700 de companii/rezidenți. Aceste companii generează 12 000 locuri de muncă, cu o cifră anuală de circa 5 miliarde lei.
În vederea alinierii sistemului național de standardizare la cerințele europene, peste 27 000 de standarde europene au fost adoptate de către Republica Moldova, ceea ce constituie 100% din totalul de standarde publicate de organizațiile europene de standardizare. Utilizarea acelorași standarde va contribui la facilitarea comerțului și creșterea competitivității produselor și serviciilor pe piața europeană.
Totodată, a fost actualizată Anexa XV la Acordul de Asociere cu privire la eliminarea taxelor vamale, prin care Republicii Moldova i s-au acordat cote tarifare suplimentare fără taxe vamale pentru exportul fructelor în UE, fiind majorate și pragurile care declanșează mecanismul împotriva eludării pentru grâu, orz, porumb și cereale prelucrate.
În contextul valorificării oportunităților oferite de DCFTA/AA și extinderii gamei de produse moldovenești pe piața UE, cea mai recentă realizare ține de obținerea dreptului de tranzit și export al produselor lactate. Urmare a evaluării de către Comisia Europeană a unităților comerciale propuse de ANSA și includerii acestora în sistemul TRACES, produsele lactate moldovenești care vor corespunde cerințelor legislației UE vor putea fi exportate pe teritoriul Uniunii Europene.
Ministerul Economiei și Infrastructurii, împreună cu instituțiile responsabile, va continua să contribuie la consolidarea dialogului strategic și a parteneriatului cu UE, iar măsurile planificate de MEI, în acest sens, sunt orientate în prezent către realizarea unor acțiuni prioritare, printre care negocierea și semnarea Acordului privind evaluarea conformității și acceptarea produselor industriale (AECA), implementarea tuturor măsurilor pentru obținerea dreptului de export al produselor de origine animală (carne de pasăre și ouă categoria B), adoptarea și punerea în aplicare a prevederilor noului Cod Vamal al Republicii Moldova etc.
Acordul de Asociere RM-UE a fost semnat la 27 iunie 2014 și ratificat în plenul Legislativului de la Chișinău pe 2 iulie 2014. Parlamentul European a ratificat Acordul de Asociere în cadrul ședinței plenare din 13 noiembrie 2014, în favoarea ratificării acestuia votând 535 deputați, contra – 94 deputați, s-au abținut – 44 deputați.
foto: MEI