Comunicat de presă al Comisiei Naționale a Pieței Financiare
16:34 | 29.06.2021 Categorie: Comunicate
Decizii ale Consiliului de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare
Chişinău, 29 iun. /MOLDPRES/. În cadrul ședinței ordinare publice din 29 iunie 2021, Consiliul de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), potrivit misiunii și atribuțiilor conferite de legea-cadru, a aprobat decizii aferente pieței financiare nonbancare, mai cu seamă:
I. Autorizare
* Respingerea cererii CA „INTACT ASIGURĂRI GENERALE” SA privind reexaminarea/revizuirea actelor prezentate, în vederea reperfectării licenței, implicit, anularea Hotărârii CNPF nr. 3/1 din 19.01.2021 - act administrativ, potrivit căruia a fost refuzată autorizarea în calitate de emitent Carte Verde;
* Refuzul la demersul ÎM „FIRST AUDIT INTERNATIONAL” SA în revizuirea actului administrativ emis de CNPF referitor la excluderea acestei entități din lista celor autorizate în auditarea societăților de asigurări;
* Declinarea revendicărilor în privința reparării prejudiciului material în interesele „Dunlopil” SRL;
* Înregistrarea în Registrul emitenților de valori mobiliare a reducerii capitalului social al SA CULINĂRIE „M.C.DECEBAL” cu 62310 lei prin anularea acțiunilor de tezaur. Capitalul social al societății după reducere va constitui 20000 lei, fiind divizat în 10000 acțiuni ordinare nominative cu valoarea nominală de 2 lei;
* Acordul prealabil companiei fiduciare „BV Fiduciar Invest” SA pentru procurarea valorilor mobiliare de stat.
II. Supraveghere
* Luare de atitudine privind rezultatele controlului tematic al activității OCN „MEGA CREDIT” SRL, respectiv, inițierea procedurii de tragere la răspundere contravențională a administratorilor entității. Controlul a fost desfășurat de către CNPF urmare a sesizării Procuraturii Generale privind încălcările admise de către entitatea respectivă la încheierea contractelor trilaterale de ipotecă semnate cu debitorii - persoane fizice și o bancă comercială. De menționat, că OCN ,,MEGA CREDIT” SRL nu și-a achitat datoria (7,2 mil. lei), față de banca comercială, iar bunurile imobile ale debitorilor-persoane fizice au fost puse spre executare silită, deși aceștia, la rândul lor, nu aveau datorii nici față de OCN și nici față de Bancă. În condițiile enunțate, autoritatea de supraveghere nonbancară a prescris administratorilor entității respective întreprinderea măsurilor urgente privind degrevarea bunurilor imobile grevate cu ipotecă în cadrul contractelor trilaterale încheiate cu consumatorii persoane-fizice, inclusiv prin substituirea bunurilor imobile ipotecate, cu informarea CNPF în termen de 30 zile. Decizia CNPF se remite Procuraturii Generale, Băncii Naționale a Moldovei și Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței pentru întreprinderea măsurilor potrivit competențelor.