Recurs la istorie, 1 iulie
07:23 | 01.07.2021 Categorie: Societate
1 iulie 1506 - S-a născut Ludovic al II-lea al Ungariei și Boemiei. A fost ultimul rege din dinastia Iagello, căzut in lupta la vârsta de 20 de ani, după care turcii victorioși au ocupat centrul statului ungar de atunci, administrându-l ca raia turcească, timp de aproximativ 150 de ani.
1 iulie 1569 - Regatul Poloniei şi Marele Ducat al Lituaniei au semnat actul Uniunii de la Lublin, prin care cele doua state se uneau, formând Uniunea polonă-lituaniană, numită în mod oficial „Republica celor două națiuni” ori „Federația celor două națiuni”.
1 iulie 1646 - S-a născut Gottfried Wilhelm Leibniz, celebru filosof, matematician şi fizician german.
1 iulie 1770 - Cometa Lexell, descoperită de astronomul Charles Messier, trece la doar 0,015 unități astronomice (2,2 milioane kilometri) de Pământ, cel mai aproape dintre toate cometele observate de-a lungul istoriei.
1 iulie 1804 S-a născut faimoasa scriitoarea franceză, Georges Sand.
1 iulie 1822 - Este abolit regimul fanariot și sunt restabilite domniile pământene în Moldova.
1 iulie 1839 - A murit Mahmud al II-lea al Imperiului Otoman.
1 iulie 1863 – A început Bătălia de la Gettysburg din timpul războiul civil american.
1 iulie 1867 - A intrat în vigoare Legea Americii de Nord Britanice, prin care Provincia Canada, New Brunswick și Nova Scoția erau comasate, formând dominionul federal al Canadei.
1 iulie 1872 - S-a născut aviatorul francez Louis Bleriot, primul care a reușit traversarea Canalului Mânecii.
1 iulie 1878 - S–a încheiat Congresul de pace de la Berlin. Prin Tratatul de pace s–au recunoscut independența României şi drepturile ei asupra Dobrogei. Județele Cahul, Bolgrad şi Ismail, din sudul Basarabiei, aflate în componența României, sunt reîncorporate în Imperiul țarist.
1 iulie 1881 - A apărut, la Iași, revista “Contemporanul”.
1 iulie 1891 - A murit Mihail Kogălniceanu, om politic, istoric, scriitor și publicist român, orator apreciat.
1 iulie 1903 - Începe prima ediție a Turului Franței.
1 iulie 1916 - În prima zi a Bătăliei de pe Somme, 19.000 de soldați ai armatei engleze sunt uciși, iar 40.000 sunt răniți.
1 iulie 1916 - S-a născut vestita actriță americană Olivia de Havilland.
1 iulie 1921 - La Shanghai a fost fondat Partidul Comunist Chinez.
1 iulie 1923 - Autoritățile din Canada adoptă Legea de excludere a chinezilor din această țară.
1 iulie 1925 - António Maria da Silva este numit pentru a treia oară prim-ministru al Portugaliei.
1 iulie 1934 - S-a născut Sydney Pollack, regizor, producător, actor american.
1 – 27 iulie 1942 - Al Doilea Război Mondial: Prima Bătălie de la El Alamein, în nordul Africii, între trupele naziste și cele ale aliaților occidentali.
1 iulie 1944 - Este semnat Acordul de la Bretton Woods prin care s-a hotărât înființarea FMI și BIRD (în prezent ambele parte a Băncii Mondiale).
1 iulie 1961 - S-a născut Diana Spencer, Prințesă de Wales, soția prințului moștenitor al tronului Marii Britanii, Charles.
1 iulie 1961 - A murit Louis-Ferdinand Céline, scriitor francez.
1 iulie 1967 - S-a născut actrița americană de film Pamela Anderson.
1 iulie 1971 - A murit William Lawrence Bragg, fizician australian, laureat al Premiului Nobel.
1 iulie 1974 - A murit fostul președinte argentinian Juan Perón.
1 iulie 1977 - S-a născut vestita actriță americana Liv Tyler.
1 iulie 1990 - Germania de Est accepta ca monedă marca vest-germană. A fost un pas important spre unirea economiilor celor doua Germanii.
1 iulie 1991 - La Praga a avut loc ultima consfătuire a Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varșovia, la care s-a hotărât desființarea acesteia.
1 iulie 1996 - Prima doamnă a Statelor Unite, Hillary Clinton, a început un turneu în Europa de Est. Prima țară vizitată a fost România.
1 iulie 1996 - Pentru prima data în lume, în Australia se votează o lege prin care a fost autorizată eutanasierea.
1 iulie 1997 - Marea Britanie a transferat definitiv suveranitatea Hong Kongului Republicii Populare Chineze.
1 iulie 1999 - Regina Elisabeta a II–a a Marii Britanii a inaugurat oficial, la Edinburgh, primul parlament scoțian ales în ultimii 300 de ani.