ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Componente ale politicilor de reintegrare a țării au fost discutate de către vicepremierii R. Moldova și Ucrainei

16:14 | 05.07.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 5 iul. /MOLDPRES/. Astăzi s-a desfășurat în regim online cea de-a patra întrevedere din anul curent privind schimburile de experiențe dintre Biroul politici de reintegrare și Ministerul pentru reintegrarea teritoriilor temporar ocupate ale Ucrainei, la nivel de factori decizionali, cu implicarea viceprim-miniștrilor responsabili de aceste domenii, Olga Cebotari și Oleksii Reznikov, însoțiți de șeful Biroului Alin Gvidiani, și respectiv, viceministrul Ihor Yaremenko, informează MOLDPRES.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, comunicarea directă dintre vicepremierii de profil a constituit o continuare a dialogului inițiat în anul 2018, prin platforma trilaterală de cooperare din Republica Moldova, Ucraina și Georgia, precum și prin menținerea contactelor permanente pe bilaterala instituțională.

Evenimentul a servit un bun prilej pentru o cunoaștere mai îndeaproape a oficialilor, efectuarea unui schimb de informații și de opinii pe dosarele aflate în gestiune, experiențe și bune practici marcate, lecții învățate, elemente utile și perspective de avansare în rezolvarea unor probleme concrete.

În contextul agendei trasate, viceprim-ministrul în exercițiu Olga Cebotari a relatat despre abordările și realizările guvernamentale în sfera promovării politicilor de reintegrare a țării, acțiunile pozitive ale autorităților Republicii Moldova în sprijinul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului și întru soluționarea problemelor urgente înfruntate de către aceștia, viziunea Chișinăului privind reglementarea cuprinzătoare și durabilă a conflictului transnistrean, activitățile și evoluțiile din cadrul formatelor de negocieri existente, progrese și provocări întâmpinate în aceste procese, constatări și priorități viitoare.

S-a evidențiat faptul că pentru Chișinău rămân a fi primordiale în anul curent tema eliminării tuturor barierelor în calea liberei circulații în/ dinspre localitățile din regiunea transnistreană, protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în regiune, realizarea măsurilor eficiente de imunizare a populației și de ocrotire a sănătății publice, asigurarea unei dinamici active în toate formatele de negocieri.

La fel, Olga Cebotari a punctat importanța și aportul proiectelor pentru promovarea măsurilor de consolidare a încrederii întru a sprijini avansarea procesului de reglementare transnistreană, fiind enunțate programele de asistență națională și internațională în acest sens, precum și a elucidat rolul și impactul alocațiilor bugetare distribuite în perioada anilor 2011-2021 prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării asupra dezvoltării social-economice a localităților din perimetrul Zonei de Securitate.

Vicepremierul din partea Republicii Moldova a accentuat existența unei deschideri în dezvoltarea conlucrării pe diverse aspecte de interes reciproc, continuarea organizării unor noi evenimente cu participarea oficialilor guvernamentali și a echipelor instituțiilor de reintegrare, desfășurarea schimbului de bune practici ce pot fi utile și prezintă interes mutual.

foto: Biroul pentru reintegrare

img21004797

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!