ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful statului a efectuat o vizită de lucru în raionul Sângerei

20:01 | 06.07.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 6 iul. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a continuat astăzi vizitele de lucru în raionul Sângerei, unde a discutat cu reprezentanți ai autorităților publice locale, cu antreprenori, medici și pedagogi, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul prezidențial de presă.

„Le-am vorbit oamenilor despre prioritățile Președinției și i-am întrebat care le sunt așteptările. Oamenii își doresc o conlucrare mai bună cu administrația publică centrală, corectitudine în alocarea banilor pentru proiecte la nivel local, ajutor în soluționarea problemelor complexe, cum ar fi realizarea proiectelor de apă și canalizare, managementul deșeurilor”, a spus șeful statului.

În discuțiile cu Președintele țării, agenții economici au menționat că așteaptă un Guvern format dintr-o echipă profesionistă și corectă care să-i scape de controale abuzive și să elimine obstacolele din calea dezvoltării afacerilor, iar de la următorul Parlament așteaptă o reformă adevărată a justiției. „Combaterea corupției, problemele din educație, medicină, economie pot fi rezolvate cu o guvernare responsabilă la toate nivelurile, începând de la Legislativ”, a subliniat Maia Sandu.

Șeful statului a reiterat că de participarea cetățenilor la alegerile din 11 iulie depinde cât de responsabil va fi următorul Parlament și ce Guvern va numi acesta.

foto: Președinția

img21004833

img21004833

img21004833

img21004833

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!