Buletinele de vot au fost repartizate consiliilor electorale de circumscripție
13:34 | 08.07.2021 Categorie: Politică
Chişinău, 8 iul. /MOLDPRES/. Combinatul Poligrafic din Chișinău a livrat cele 3,5 milioane de buletine de vot către Comisia Electorală Centrală, transmite MOLDPRES.
CEC a anunțat, pe rețelele de socializare, că a recepționat și a început să repartizeze cele 3,5 milioane de buletine de vot către consiliile electorale de circumscripție.
Potrivit informației prezentate de autoritatea electorală centrală, reprezentanții inspectoratelor de poliție teritoriale asigură escortarea buletinelor de vot de la tipografie până la sediul consiliilor electorale de circumscripție și paza acestora până în ziua alegerilor.
Cele 726 700 buletine de vot destinate secțiilor de votare de peste hotare au fost trimise deja în străinătate prin intermediul poștei diplomatice.