ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

S-au împlinit 75 de ani de la nașterea criticului și istoricului literar Elena Țau

22:35 | 11.07.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 12 iul. /MOLDPRES/. Criticul și istoricul literar Elena Țau, doctor în filologie, fost conferențiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova (USM), ar fi împlinit astăzi 75 de ani, informează MOLDPRES.

Elena Țau s-a născut în 1946 în satul Cuhureștii de Sus, raionul Florești. Și-a făcut studiile la  Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova (1964-1969), doctorantura la aceeași instituție (1969-1972). Din 1972 a fost lector, lector superior, conferențiar universitar la Catedra de literatură română și teorie literară a Universității de Stat din Moldova.

Primele publicații i-au apărut în anii 1969-1972, la început în culegeri colective, iar mai apoi în revistele ”Limba și literatura moldovenească”, ”Nistru”, ”Revista de lingvistică și știință literară” etc. În 1974, susține teza de doctorat cu tema ”Aspecte ale convenționalului artistic în proza scurtă moldovenească contemporană”, pe care a publicat-o în 1980.

Este autoare a peste 90 de studii și articole, în care analizează operele unui șir de scriitori contemporani: Grigore Vieru, Ion Druță, Anatol Codru, Ion Vatamanu, Pavel Boțu, George Meniuc, Ion Constantin Ciobanu etc. Demonstrează interdependența categoriilor estetice ca simbolul, alegoria, metafora etc. Un loc important în creația criticului revine analizei literare a operelor prevăzute de programele școlare și universitare: Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Andrei Lupan, Grigore Vieru ș.a.

Elena Țau s-a ocupat de analiza textului literar, editând culegerea ”Analize literar-stilistice (1986). S-a preocupat și de poetică, versificație și naratologie. A publicat și alte lucrări: ”Modelări compoziționale în lirica actuală: valențe și expresie”, ”Compoziția operei literare” (2000), ”Slove de foc și slove făurite: Antologie de poezie românească interbelică” (în colaborare, 2002), ”Genul epic. Naratorul și narațiunea” (2005), ”Limbajul operei literare” (2007). Coautor al ”Dicționarului scriitorilor români din Basarabia” (ediția I, 2007), ediția a doua, 2010).

S-a stins din viață la 5 martie 2021.   

img21004966

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!