Șeful statului a mulțumit cetățenilor pentru faptul că au ieșit la vot
11:27 | 12.07.2021 Categorie: Politică
Chişinău, 12 iul. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis astăzi un mesaj de recunoștință cetățenilor care au votat la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, comunică MOLDPRES.
„Mulțumesc celor care ați mers la vot și ați pus umărul la întărirea democrației în Moldova. Democrația noastră este încă tânără, cu multe probleme, dar exemplul celor care, în țară sau în diasporă, au trecut peste toate obstacolele pentru a merge la vot este un motiv de a avea încredere că vom reuși să construim o țară liberă și un stat care se îngrijește de cetățenii săi”, a opinat Sandu.
Ea a menționat că la aceste alegeri s-a confirmat încă o dată, că unele instituții ale statului sunt departe de a răspunde așteptărilor cetățenilor. “Unele instituții care s-au ocupat de organizarea alegerilor sunt întoarse cu cheia politică, ignoră legile și pun în pericol organizarea unor alegeri libere și corecte. Dacă vrem să devenim o democrație puternică, astfel de lucruri nu trebuie să se mai repete”, a adăugat Președintele.
“Ca președinte, vă promit că, în următorii ani, voi face tot ce-mi stă în puteri pentru ca oamenii să poată vota mai ușor, fără presiuni și fără corupție electorală. Aceasta este o prioritate pentru viitorul Parlament și sper să pot lucra alături de o majoritate formată din oameni onești pentru a face din ziua votului o sărbătoare a democrației pentru fiecare cetățean. Sper ca astăzi să fie finalul unei ere grele pentru Moldova. Provocările sunt mari, iar oamenii au nevoie de rezultate”, a conchis Maia Sandu.
Duminică, 11 iulie, cetățenii R. Moldova au participat la alegerile parlamentare anticipate.
foto: Președinție