ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ucraina solicită participarea SUA la formatul Normandia

12:36 | 13.07.2021 Categorie: Externe

Berlin, 13 iul. /MOLDPRES/. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a pronunţat luni, în cadrul unei vizite de lucru în Germania, în favoarea implicării SUA în negocierile destinate găsirii unei soluţii diplomatice la criza din Donbas, relatează MOLDPRES cu referire la agenţiile Ukrinform și Digi24.

Șeful statului ucrainean a făcut o declarație în acest sens la Berlin, unde a avut discuții de peste patru ore cu cancelarul Angela Merkel, a cărei țară a format până în prezent împreună cu Franţa echipa de mediere între Moscova şi Kiev cu privire la conflictul din Donbas, unde rebelii separatiști proruşi luptă împotriva forţelor proguvernamentale din 2014. 

„Ucraina ar susține aşa ceva. Ar putea fi includerea SUA în aşa-numitul format Normandia sau lansarea unui nou format", a spus Zelenski, întrebat despre aceasta în conferinţa de presă comună cu Angela Merkel, în cadrul căreia s-a observat o distanțare progresivă între Kiev şi Berlin, principalul său susţinător european în faţa Rusiei, notează EFE.

Președintele Ucrainei a adăugat că ar fi dispus să negocieze acest nou format cu Merkel şi să-l propună preşedintelui american Joe Biden.

Poziţia lui Zelenski relevă o recunoaştere implicită a faptului că medierea franco-germană, care a dus în 2015 la Acordul de la Minsk destinat să ofere o soluţie diplomatică la criza din Donbas, nu a dat rezultate. 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!