Franța marchează Ziua Națională
00:30 | 14.07.2021 Categorie: Externe
Chişinău, 14 iul. /MOLDPRES/. În Republica Franceză astăzi este marcată Ziua Națională, informează MOLDPRES.
Franța are o suprafață de 643 801 kilometri pătrați și o populație de peste 67 milioane de locuitori. Începând cu anii 1950, Republica Franceză s-a angrenat în construcția Uniunii Europene. Ea este o putere nucleară, unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite și membru NATO. De asemenea, Franța este membră a G7, G20, a zonei euro, a spațiului Schengen și găzduiește sediile Consiliului Europei, Parlamentului European și al UNESCO.
Franța este a doua putere economică europeană și a cincea putere economică mondială. Franța joacă un rol important în istoria mondială prin intermediul influenței exercitate de cultura sa, de limba sa și de valorile democratice, seculare și republicane pe care le-a promovat în ultimele două secole. Țara deține un patrimoniu arhitectural bogat, mărturie a unei lungi istorii și a întâlnirii mai multor curente diferite. Dintre cele 753 de bogății culturale clasificate în patrimoniul mondial de către UNESCO în 2012, 34 sunt din Franța, ea fiind a treia țară din lume după numărul de situri culturale de pe această listă.
Exportă automobile, aparataj electronic, textile, confecții, minereuri de fier, aluminiu, bauxită, grâu, zahăr, vinuri și produse alimentare. Importă materii prime industriale și combustibili. Comerț exterior cu Germania, Marea Britanie, SUA, Belgia, Spania, Italia, Elveția, Japonia și alte țări.
Relațiile diplomatice între Republica Moldova și Republica Franceză au fost stabilite la 11 martie 1992.
Conform datelor Biroului Național de Statistică, volumul comerțului exterior (fără a se ține cont de activitatea comercială a agenților economici din raioanele de est) al Republicii Moldova cu Franța, în perioada ianuarie-noiembrie 2020 a înregistrat suma de 135,1 mln dolari SUA (cu 18,75% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2019).
Exportul de mărfuri realizat în perioada ianuarie - noiembrie 2020 a înregistrat suma de 27,058 mln dolari SUA. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019, volumul exportului a scăzut cu 13,28%. Importul de mărfuri efectuat în perioada ianuarie - noiembrie 2020 din Franța în Republica Moldova a însumat 108,051 mln dolari SUA, înregistrând o descreștere cu 20,02%. După valoarea volumului schimburilor comerciale, înregistrat în perioada analizată, Franța se situează pe locul 11 la nivel mondial printre principalii parteneri comerciali ai RM, cu o pondere de 1,89%.
În anul 2019, volumul schimburilor comerciale cu Franța a constituit 183 milioane USD. Exportul a înregistrat 36 milioane USD (scădere cu 25% față de 2018), iar importul a cifrat 147 milioane USD (creștere cu 11% față de 2018). Franța deține locul 12 în topul investitorilor străini în țara noastră. În Republica Moldova activează Camera de Comerț și Industrie Franța-Republica Moldova.
Întreprinderile franceze care activează în Republica Moldova contribuie la dezvoltarea economiei locale, inclusiv prin crearea locurilor de muncă. Principalele întreprinderi cu capital francez care activează în Republica Moldova: Orange (telecomunicaţii), Lafarge (materiale de construcţii), Fabbri-Inox (utilaj industrial), Lactalis (industria alimentară).
Cooperarea culturală se efectuează în baza Acordului de cooperare culturală, științifică și tehnică între Guvernul Republicii Moldova și cel al Republicii Franceze. În baza lui au fost adoptate ample programe trienale de cooperare şi de acțiune culturală. În mai 2016 a fost semnat Acordul moldo-francez privind promovarea patrimoniului cultural.
În procesul promovării agendei europene a țării noastre, Franța acordă sprijin politic în calitatea sa de co-inițiator al Grupului pentru Acțiunea Europeană „Prietenii Moldovei” (GAERM). Franța acordă asistență pentru cetățenii Republicii Moldova care revin în țară în procesul de reintegrare socială, plasare în câmpul muncii și inițierea unei afaceri, prin intermediul Acordului bilateral de cooperare între Oficiul francez pentru imigrație și integrare şi Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, semnat în octombrie 2017.
În perioada 4-5 octombrie 2018, s-a desfășurat cea de-a 3-a ediție a Forumului Franța – Republica Moldova privind cooperarea descentralizată, cu genericul „Inteligența teritoriilor”, în cadrul căruia au fost anunțate cele nouă proiecte în domeniul dezvoltării locale, implementate de către autoritățile publice locale, asociații și organizații din Moldova, în colaborare cu parteneri francezi, cu asistența Ambasadei Franței la Chișinău și a Agenției Universitare a Francofoniei.