Șeful diplomaţiei franceze: China, deopotrivă 'partener' necesar şi 'rival sistemic'; Rusia, 'vecinul incomod' cu care trebuie să dialoghezi
08:49 | 16.07.2021 Categorie: Externe
Washington, 16 iul. /MOLDPRES/. China este atât un 'partener' necesar al lumii occidentale, cât şi un 'rival' în ceea ce priveşte modelul de sistem, a apreciat ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian într-o declaraţie făcută miercuri la Washington, unde întreprinde o vizită de lucru, potrivit AFP, citată de Agerpres și MOLDPRES.
China 's-a schimbat', a afirmat şeful diplomaţiei franceze, citând discursul cu un 'conţinut agresiv' rostit de preşedintele chinez Xi Jinping cu ocazia recentului centenar al Partidului comunist chinez.
'Aceasta este o istorie nouă', a spus Jean-Yves Le Drian în cadrul unei conferinţe organizate de Fundaţia Carnegie pentru pacea internaţională, evocând 'obiectivele de dominaţie' ale Beijingului.
Este o evoluţie pe care, se pare, am întârziat să o înţelegem, consideră ministrul francez, subliniind totodată că un 'parteneriat' cu China este 'necesar' pentru a fi 'la înălţimea marilor provocări de astăzi'.
Totuşi, trebuie să existe o 'cerinţă de transparenţă', de 'reciprocitate' şi 'fermitate cu privire la marile provocări', deoarece Beijingul este un 'concurent strategic şi economic' şi un 'rival sistemic', afirmă Le Drian.
'Avem o privire lucidă, lipsită de naivitate cu privire la provocările reprezentate de China şi la modul său de a-şi afirma puterea', a declarat ministrul de Externe francez.
Întrebat despre atitudinea necesară faţă de Moscova, Le Drian a afirmat că a 'refuza să vorbeşti cu Rusia înseamnă să o laşi să meargă spre Est', menţionând 'apropierea militară de China' în ultimele luni.
Constatând o 'derivă autoritară' a Rusiei, şeful diplomaţiei franceze a insistat asupra importanţei dialogului cu ea, la câteva săptămâni după summitul dintre preşedinţii american şi rus Joe Biden, respectiv Vladimir Putin.
'Când ai un vecin, mai ales unul incomod, este mai bine să vorbeşti cu el', a remarcat şeful diplomaţiei franceze.
'Rusia va rămâne tot acolo', a afirmat Le Drian, 'ea este insuportabilă, are un caracter urât, dar ea este acolo'.
Referitor la afirmaţiile preşedintelui Emmanuel Macron, care declarase în 2019 că NATO este 'în moarte cerebrală', Le Drian a explicat ca a existat în ultimii patru ani, adică în mandatul lui Donald Trump, 'o formă de îndoială împărtăşită' cu privire la 'soliditatea legăturilor, la fermitatea angajamentelor'.
Dar sosirea lui Joe Biden la putere a schimbat situaţia, iar 'summit-ul (din iunie) de la Bruxelles poate fi considerat drept o relansare a Alianţei', a afirmat el.
Invitând Uniunea Europeană şi SUA să lucreze împreună, Le Drian a afirmat că niciuna dintre cele două puteri nu îşi poate permite 'să acţioneze de una singură în lumea brutală de astăzi'.
foto: Reuters