ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

08:18 | 26.07.2021 Categorie: Comunicate

Situația la frontieră, bilanțul săptămânii

Chişinău, 26 iul. /MOLDPRES/. În perioada 19 - 25 iulie 2021, la ”frontiera verde" și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au fost notificate 938 de evenimente cu documentarea a 964 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:

- 40 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
- 17 cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
- 874 de contravenții privind încălcarea regimului de sănătate, circulație rutieră, de transporturi;
- opt cazuri de trafic ilicit de bunuri;
- o intervenție transfrontalieră SMURD.

Au fost declanșate 227 de consemne, dintre care 17 consemne pe Interpol și 210 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.

În decursul săptămânii precedente 57 de cetăţeni străini, dar și 75 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 275 299 traversări și valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 69 491 traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 57% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.

În ultimele 24 de ore (25 - 26 iulie 2021), în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 43 059 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 25 633 traversări persoane, dintre care 15 262 treceri la frontiera moldo-română, 5 338 treceri la frontiera cu Ucraina și 5 033 treceri a frontierei aeriene.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în RM) au fost:
PTF Leușeni – 7 326 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 5 033 traversări persoane;
PTF Sculeni – 2 664 traversări persoane;
PTF Cahul – 2 207 traversări persoane;
PTF Tudora – 1 512 traversări persoane;

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 43 059 persoane și completate 5 882 fișe epidemiologice individuale. Nicio persoană din cele ce au traversat frontiera de stat nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, rinoree, tuse seacă).

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 81 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.
Documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.76' al CC al RM) au fost 106 persoane, iar o persoană a prezentat un test PCR Covid-19 falsificat.

Poliția de Frontieră îndemnă participanții la traficul transfrontalier să manifeste o atitudine preventivă în raport cu virusul de tip COVID-19!

Să aveți grijă de sănătatea Dumneavoastră și a celor din jur! #fiți_prudenți #fiți_responsabili #călătorițiÎnSiguranță #Covid19_nu_a_dispărut !

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!