Teatrul Național ”Mihai Eminescu”: 100 ani de la fondare

Chişinău, 27 iul. /MOLDPRES/. Pe 6 octombrie se vor împlini 100 de ani de la înființarea Teatrului Național ”Mihai Eminescu” (TNME) cu statut de teatru național. Deschiderea instituției a fost influențată de mai multe inițiative venite din partea unor personalități ale culturii române și a unor instituții de cultură. Subiectul zilei de astăzi este intitulat ”Teatrul ca artă a supraviețuit prin repertoriul clasic”, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, directorul TNME, Petru Hadârcă, a menționat că în primul deceniu de după război, teatrul s-a orientat spre un repertoriu marcat de folclor și muzică, mai ales în spectacolele scrise de dramaturgii de la Chișinău. Analizând această perioadă, regretatul academician Leonid Cemortan, teatrolog și istoric al teatrului, menționează faptul că profilul muzical-dramatic fusese declarat drept unica direcție a artei teatrale moldovenești, iar stilul muzical-etnografic lansat odată cu spectacolul ”Haiducii” își va lăsa amprenta asupra artei interpretative a actorilor. Unii dintre ei jucau și cântau în limbile rusă, română și ucraineană.

Leonid Cemortan constata că piesele originale erau, de regulă, comedii „schematice și ilustrative”, „croite conform teoriei lipsei de conflict, împănate cu muzică, cântece și dansuri”, cu elemente ale obiceiurilor etnografice (horă, nuntă, șezători). Spectacolele se bucurau de succes la publicul larg. Așa au fost „În văile Moldovei” de Leonid Corneanu și Iacob Cutcovețchi - în 1945, „Ficiorii codrilor” de Vsevolod Anghel și Victor Gherlac - 1954, precum și comediile muzicale „Fericirea Mărioarei” de Leonid Corneanu și E. Gherken, „Cântecul Lăpușniței” de Ramil Portnoi în 1951 și 1952, „Covorul Ilenei” de Leonid Corneanu în 1953.

Reputatul teatrolog considera că „o excepție fericită” a fost în 1951 spectacolul „Buzduganul fermecat” de Liviu Deleanu, în regia lui Victor Gherlac, care „se evidenția prin mesajul umanist, prin chipuri dramatice reușite și forme poetice originale”. Profilul artistic al teatrului din Chișinău a constituit un subiect de dispute de-a lungul următoarelor decenii. Pe de o parte, tendința muzical-etnofolclorică era considerată o abatere și un pas înapoi de la principiile teatrului cult dramatic contemporan, de cealaltă parte, aceasta i-a asigurat păstrarea elementului național și a fost o soluție, un divertisment de alternativă într-o lume marcată de teroare, sărăcie și ideologie oficială.

”Teatrul ca artă s-a salvat prin puținele lucrări din repertoriul clasic. Cel mai des era montat Alexandr Ostrovski: ”Fata fără zestre” (1946), ”Un post rentabil” (1949),  ”Talente și admiratori” (în 1952), ”Sărăcia nu-i cusur” (în 1952). În 1948, Bondarenco a montat „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, iar Victor Gherlac – „Doamna Ministru” de Branislav Nušić, a precizat directorul TNME.

Un spectacol cu adevărat memorabil, a subliniat Petru Hadârcă, a fost „Revizorul” de Nicolae Gogol, în traducerea lui George Meniuc și montarea lui Dimitrii Bondarenco. A fost nu numai un spectacol de succes la public, dar și o realizare artistică recunoscută de criticii de la Moscova. Montat în 1950, teatrul a participat doi ani mai târziu cu acest spectacol la concursul unional, organizat cu ocazia centenarului din anul morții lui Gogol. Concursul întrunise 80 de spectacole din diferite orașe. Eugeniu Ureche a fost numit cel mai bun interpret în rolul Primarului, iar revista de specialitate ”Teatr” menționa: „Lista interpreților remarcabili ai rolului Primarului, începută cu Șcepkin, a fost completată cu un actor admirabil – Eugeniu Ureche de la Teatrul Muzical-Dramatic din Moldova”. Fără îndoială a fost un eveniment pentru arta teatrală de la Chișinău.

”În 1955, Eugeniu Ureche din nou a ieșit la rampă într-un rol titular, Tartuffe, din comedia omonimă de Molière, în regia lui Efraim Loiter, invitat de la Odesa. În opinia lui Leonid Cemortan, în interpretarea acestui rol, Ureche a fost marcat de amintirile de spectator din teatrul românesc: „Actorul cunoștea prea bine piesa și rolul încă de pe când era elev la liceu și apoi o văzuse la Teatrul Național din Chișinău. Tartuffe era un rol preferat al lui Ion Livescu, care-l jucase mai înainte la Teatrul Național din București. După cum remarcă cronicarul, Iulius Edlis, fățărnicia lui Tatuffe – Ureche atinge nivelul unei adevărate arte, fine și desăvârșite. Spectacolul ”Tartuffe” a fost una dintre cele mai frumoase realizări ale Teatrului moldovenesc din acea perioadă, iar rolul titular, interpretat de Eugeniu Ureche, constituie un moment de vârf în arta actoricească din Republica Moldova”. Teatrul este o artă a emoțiilor și a inteligenței, care se trăiește pe viu și are puterea de a trezi spiritul și de a uni inimi”, a mai spus Petru Hadârcă.

Surse documentare: Leonid Cemortan, ”Teatrul și dramaturgia națională din Republica Moldova în perioada deceniilor 1920-1970: (Probleme privind valorificarea şi dezvoltarea tradițiilor artistice naționale”); Ref. de doctorul habilitat în studiul artei, Chișinău, 1993, Leonid Cemortan,  ”Actorul Eugeniu Ureche”, Chișinău, 2006.