COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 184 de cazuri noi
17:26 | 29.07.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 29 iul. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost procesate 5.672 de teste, fiind confirmate 184 de cazuri de infecție cu noul coronavirus, inclusiv 26 de import. În total, până la ziua de astăzi, în ţară au fost înregistrate la 259.202 cazuri de COVID-19, transmite MOLDPRES.
Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), din cazurile noi, patru sunt în rândul lucrătorilor medicali (un medici, trei asistenți medicali).
În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești sunt internate 321 de persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 55 în stare extrem de gravă (11 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).
În același timp, în tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 743 de persoane, iar 23.817 sunt sub supraveghere la domiciliu.
Alte 109 persoane au fost vindecate. În total, 251.850 de persoane au fost tratate de COVID-19.
Totodată, MSMPS informează despre înregistrarea altor trei decese provocate de noul coronavirus, numărul morților ajungând la 6.253.