Un concert a avut loc la cetatea Bender cu sprijinul UE
08:47 | 02.08.2021 Categorie: Regiuni
Chişinău, 2 aug. /MOLDPRES/. Orchestra Națională de Tineret a Moldovei a organizat sâmbătă un concert la cetatea Bender, cu muzică din filmele care au obținut premiile Oscar. Evenimentul a fost organizat în cadrul Programului UE „Măsuri de promovare a încrederii”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), transmite MOLDPRES.
Acesta este al treilea concert al orchestrei la cetatea Bender. Artiștii au interpretat muzică din 20 de filme premiate cu Oscar într-o cetate în care, datorită sprijinului Uniunii Europene, lucrările de restaurare vor începe în curând.
„Cetatea Bender este un loc cu un imens potențial turistic cultural. Acest eveniment este mai mult decât un spectacol - este un adevărat pod cultural. Sunt convinsă că oamenii vor să vadă mai multe asemenea inițiative. La rândul nostru, vom fi bucuroși să le susținem. Datorită contribuției generoase a UE pentru conservarea și restaurarea cetății, vom valorifica și mai mult potențialul acesteia de a aduna oamenii împreună”, a menționat Dima Al-Khatib, reprezentant rezident PNUD în Republica Moldova.
Biletele la concert s-au vândut cu câteva zile înainte de eveniment. Concertul face parte dintr-o serie de evenimente dedicate sărbătoririi a zece ani de la înființarea Orchestrei Naționale de Tineret a Moldovei.
„În 2017 am avut ideea de a organiza un concert aici, idee care a fost considerată de unii oameni puțin prea îndrăzneață. Tocmai de aceea suntem recunoscători administrației cetății și partenerilor noștri, Agenției pentru dezvoltare regională din Tiraspol, pentru sprijinul acordat. Ei au crezut în ideea noastră și ne-au sprijinit. Sunt foarte mulțumit că organizarea evenimentelor culturale la cetatea Bender au devenit o tradiție, nu o excepție”, a menționat Andriano Marian, fondatorul și dirijorul orchestrei.
Programul UE „Măsuri de promovare a încrederii” implementat de PNUD contribuie la sporirea încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanților mediului de afaceri, societății civile și mass-media în proiecte comune.
foto: PNUD