ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Raioanele Basarabeasca şi Leova vor semna un acord de colaborare cu Universitatea Tehnică

10:29 | 03.08.2021 Categorie: Regiuni

Chişinău, 3 aug. /MOLDPRES/. Consiliile raionale Basarabeasca, Leova și Centrul Formare Continuă al Universității Tehnice din Moldova (CFC-UTM) vor semna un Acord-memorandum de colaborare, transmite MOLDPRES.

Scopul principal al documentului constă în stabilirea unui parteneriat durabil între părțile semnatare în vederea cooperării și realizării schimbului de informații pentru dezvoltarea profesională a specialiștilor din cadrul celor două consilii raionale, a subdiviziunilor din subordinea acestora, responsabile de gestionarea clădirilor publice - manageri energetici de nivelele I și II.

De asemenea, vor fi desfășurate instruiri în vederea planificării și asigurării unui proces durabil de întreținere a fondului construit/renovat cu suportul financiar al partenerilor de dezvoltare și contribuțiile locale.
Totodată, ca urmare a semnării Acordului, între CFC-UTM și autoritățile publice nominalizate, urmează să fie desfășurate în comun activități de scriere și elaborare a proiectelor relevante domeniului de eficiență energetică, gestionării eficiente a clădirilor publice, de participare la evenimente de promovare a surselor de energie regenerabilă, de prevenire și atenuare a schimbărilor climatice nefaste.

Un suport semnificativ în scopul asigurării sustenabilității proiectelor în domeniul eficienței energetice va constitui atât pregătirea cadrelor calificate in acest domeniu, cât și consultarea în elaborarea planurilor de durabilitate a proiectelor relevante domeniului de eficiență energetică. 

foto: Facebook

img21005590

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!