ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Băncii Naționale a Moldovei

16:07 | 03.08.2021 Categorie: Comunicate

UE sprijină păstrarea și continuarea reformelor în sectorul bancar al Republicii Moldova

Chişinău, 3 aug. /MOLDPRES/. Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, și prim-viceguvernatorul Vladimir Munteanu au avut o întrevedere cu ambasadorul Uniunii Europene, Peter Michalko, șeful Delegației UE în Republica Moldova, în contextul încheierii mandatului Excelenței Sale. 

Oficialii au discutat despre evoluțiile macrofinanciare, importanța reformelor desfășurate în sectorul financiar-bancar în ultimii ani și necesitatea mențineri unei abordări de reformă în continuare, a unui cadru investițional atractiv care să contribuie la incluziunea financiară, noile obiective ale băncii centrale ș.a. 

Guvernatorul Băncii Naționale a apreciat sprijinul continuu al UE oferit Republicii Moldova pentru modernizarea sistemului-financiar bancar, menționând importanța eforturilor băncii centrale pentru valorificarea acestui suport și pe viitor. Octavian Armașu s-a mai referit la obiectivul major al BNM de fortificare a sectorului financiar-nebancar în urma transferului în următorii ani de la CNPF al unor competențe de reglementare și supraveghere a acestuia. 

La rândul său, ambasadorul Peter Michalko  a exprimat deschiderea UE de a fi alături de Republica Moldova în procesul de menținere și continuare a reformelor. Peter Michalko a subliniat importanța progresului obținut în acest sens în sectorul bancar drept o premisă esențială pentru dezvoltarea ulterioară, cu un impact social-economic hotărâtor pentru țară. În context, oficialul european a remarcat însemnătatea de a menține  independența BNM pentru asigurarea stabilității financiare. 

Discuțiile au cuprins de asemenea, realizarea angajamentelor asumate de Republica Moldova în cadrul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, care, pe termen lung, are o destinație fermă de a aduce beneficii tuturor cetățenilor țării noastre.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!