Peste trei mii de hectare de culturi agricole au fost afectate în urma ploilor
10:32 | 04.08.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 4 aug. /MOLDPRES/. Peste 3300 de hectare agricole au fost afectate în urma ploilor torențiale cu vânt puternic și grindină, care au avut loc pe data de 2 august, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, precipitațiile au distrus culturile agricole în localitățile din raioanele Fălești, Soroca, Criuleni, Telenești, Călărași, Glodeni, Râșcani, Sângerei, Ungheni, Dubăsari.
În raionul Fălești, în satele Pruteni, Pârlița, Risipeni și Popovca, în urma ploii torențiale însoțită de vânt puternic și grindină au fost afectate circa 403 ha de diverse culturi agricole, iar în localitatea Răuțel au fost afectate 500 ha de floarea soarelui.
Mai multe pagube cauzate de condiții meteorologice nefavorabile au fost raportate în localitățile Sinești, Măgurele, Coșeni, Țighira și Condrătești, raionul Ungheni. În satul Sinești au fost smulse și deteriorate circa 100 foi de ardezie de pe acoperișurile a 12 gospodării și au fost afectate circa 557 ha de culturi agricole, inclusiv 15 ha de grâu, 340 ha de porumb, 202 ha de floarea soarelui. Totodată, în localitatea Măgurele au fost smulse și deteriorate circa 60 foi de ardezie de pe acoperișurile a 20 gospodării și de pe acoperișul gimnaziului și au fost afectate circa 215 ha de culturi agricole inclusiv 115 ha de porumb, 70 ha de floarea soarelui, 20 ha de viță de vie și 10 ha de lucernă.
Mai multe prejudicii au fost înregistrate în satul Condrătești, unde rafalele de vânt au smuls și au deteriorat circa 164 de foi de ardezie de pe acoperișurile a patru gospodării, 22 foi de ardezie de pe acoperișul gimnaziului, 18 m2 de țiglă metalică de pe acoperișul grădiniței din localitate.
De asemenea, pagube semnificative în sectorul agricol au fost raportate la Dubăsari și Călărași. Astfel, conform datelor prezentate de Comisiile pentru Situații Excepționale teritoriale, în satele Pârâta, Coșnița și Doroțcaia din Dubăsari precipitațiile au afectat 633 ha de culturi agricole, iar la Hoginești și Onișcani din raionul Călărași circa 279 ha.
La fața locului, pentru estimarea pagubelor materiale, continuă să lucreze Comisiile pentru situații excepționale.
foto: IGSU