ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Polițiștii au destructurat un grup criminal specializat în vinderea drogurilor

12:29 | 04.08.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 4 aug. /MOLDPRES/. Un grup infracțional, specializat în comercializarea drogurilor sintetice de tip mefedron prin intermediul magazinelor online, a fost destructurat de polițiști și procurori, comunică MOLDPRES.

Potrivit poliției, ieri au fost reținuți trei membri ai grupului și a fost ridicat circa 1 kg de mefedron. Valoarea drogurilor sechestrate se ridică la suma de aproximativ 600 000 de lei /peste 28 mii de euro/.

Gruparea a fost documentată pe parcursul a trei luni, timp în care polițiștii au stabilit că suspecții, în vârstă de 25 și 30 de ani, domiciliați temporar în capitală, au creat o schemă prin care gestionau o rețea de comercializare a drogurilor prin intermediul aplicației Telegram, administrată de unul din membrii grupării.

Utilizatorii aplicației primeau mesaje-oferte despre posibilitatea achiziționării drogurilor, care erau ascunse în locuri mai puțin aglomerate, iar coordonatele și fotografiile cu plasarea acestora erau transmise prin aplicația telegram „operatorului” care deservea interesele grupului.

Polițiștii au identificat 25 de locații cu droguri plasate în ascunzișuri, totodată fiind efectuate și percheziții de la domiciliul figuranților. 

Suspecții sunt arestați pentru 30 zile, iar dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!