Anatol Țăranu: ”Doar viitorii istorici vor aprecia adevărata valoare a Declarației de Independență”

Categorie: Interviuri, Comentarii, Evenimente

Interviu cu Anatol Țăranu, deputat în două legislaturi, semnatar al Declarației de Independență, Ambasador, doctor în istorie

MOLDPRES: Domnule Anatol Țăranu, sunteți istoric și un politician cu experiență. Ați făcut parte din primul parlament ales în mod democratic. Cum explicați implozia URRS? Ca pe un proces obiectiv și inevitabil sau un complot al grupului Gorbaciov care a fost dirijat de forțe străine la anumite acțiuni destabilizatoare?  Ultima afirmație e aproape oficială azi în Rusia.

Anatol Țăranu: Orice eveniment istoric se derulează având la bază motive atât obiective, cât subiective. Secolul XX a fost din abundență încărcat de evenimente epocale, printre care implozia URSS, care la rându-i a provocat prăbușirea sistemului socialist de tip sovietic. URSS s-a prăbușit în plină concordanță cu teoria formaționistă a fondatorului conceptului comunismului, Karl Marx, care avertiza asupra supremației istorice a formațiunilor social-economice după criteriul unui nivel superior al productivității muncii. Economia organizată după criteriile socialiste, și în speță cea sovietică, a pierdut lamentabil competiția cu economia capitalistă de piață anume la capitolul productivității muncii. Deci, implozia URSS a fost inevitabilă și determinată, în principal, de cauze obiective de ordin economic și social.

Partea subiectivă a procesului ține de particularitățile activității grupului reformator în frunte cu Mihail Gorbaciov, care a determinat doar agenda temporală a evenimentelor și parcursul lor concret. În rest, totul era predeterminat de condițiile istorice obiective. Iar despre rolul factorului extern în prăbușirea URSS cel mai bine vorbește faptul că nici un centru politologic prestigios din Occident nu a fost capabil să prezică în termeni estimativi colapsul sovietic. 

MOLDPRES: Aproape în toate fostele republici unionale o parte a nomenclaturii superioare de partid a participat și în multe cazuri chiar a condus mișcările de eliberare națională. Putem vorbi de faptul că partocrația s-a transformat subit în etnocrație sau a fost o deșteptare colectivă a anumitor lideri?

A. Ț.: Politica gorbaciovistă de restructurare a fost o reformă inițiată de sus care cu timpul s-a prefăcut într-o veritabilă revoluție de jos. Însă la prima etapă reforma putea înainta doar cu condiția depășirii rezistenței părții conservatoare a nomenclaturii, care se împotrivea oricărei reforme. Meritul grupului lui Gorbaciov, de la vârful puterii, constă în scindarea monolitului nomenclaturist, care s-a divizat după criteriul susținerii politicii de perestroika. Din acest moment temuta verticală coercitivă a puterii sovietice și-a pierdut funebra eficiență de producere în cantități industriale a intimidării și fricii totalizate. Mai mult, încercând să înfrângă împotrivirea părții conservatoare dominante a nomenclaturii, echipa lui Gorbaciov a apelat la activismul politic al maselor. Mișcările în susținerea restructurării, tot așa cum și Fronturile Populare, au apărut ca o emanație a ceea ce clasicul nostru numea - permisiunea de la poliție. Alta este că Gorbaciov, cu tot KGB-ul din subordine, au subestimat potențialul revoltei maselor și au supraapreciat propriile capacități de a domina stihia revoluționară.

Din această perspectivă cea mai dinamică parte a nomenclaturii a ales să facă carieră de partea lui Gorbaciov. Iar în condițiile creșterii vertiginoase a activismului maselor nomenclaturiștii au fost nevoiți foarte repede să-și ajusteze și retorica politică. Așa s-a produs evoluția unei părți a partocrației comuniste în etnocrație, chiar dacă anumiți reprezentanți ai fostei nomenclaturi sincer au îmbrățișat idealurile naționale.

MOLDPRES: Puteau oamenii vechiului sistem construi unul principial nou sau împotmolirea noastră în tranziție și marea hoție ce a urmat au fost făcute intenționat?

A. Ț.: Nu cred că cineva intenționat a contribuit la proliferarea hoției și subdezvoltării Republicii Moldova. Mai degrabă inerția paralizantă a moștenirii sistemului sovietic ne-a jucat festa. Dar și politica de deznaționalizare care în Moldova a fost mai cruntă decât în alte republici unionale. Înaltul grad de alterare a identității naționale a lipsit societatea moldovenească de firescul liant care consolidează comunitatea cetățenească și imprimă coeziune efortului colectiv de dezvoltare. Identitatea națională a protejat, de exemplu, republicile baltice de multe din nenorocirile care s-au abătut peste noi, și pe care noi nu am fost capabili să le evităm.

MOLDPRES: Cu cât timp a grăbit evenimentele puciul din august 1991?

A. Ț.: Puciul din 1991, maniera caraghioasă în care a derulat, indiscutabil a grăbit prăbușirea oficială a Uniunii Sovietice. Puciul a demonstrat cu lux de amănunte că regele e gol. În politică cel mai periculos este să devii ridicol, să te asociezi cu bufonada. Anume acest lucru le-a reușit de minune puciștilor din august 1991. Ca rezultat, s-a diminuat până la dispariție frica pentru mașina represivă sovietică, devenind clar că sistemul s-a sprijinit, în special, doar pe teama oamenilor de represalii. Împreună cu frica s-a prăbușit și URSS.

MOLDPRES: Atunci când semnați Declarația de Independență, ce credeați despre viitorul  apropiat și pe termen mediu al Republicii Moldova?

A. Ț.: Atunci puțini conștientizau toată gravitatea problemelor ce venea ca o avalanșă asupra noastră. Am fost cuprinși de euforia libertății și credința naivă în beneficiile ei aproape instantanee. Vizionarismul nu a fost familiar cu clasa politică moldovenească de atunci. Este adevărat, că și mau târziu această caracteristică nu prea s-a încetățenit în politicul din R. Moldova.

MOLDPRES: Care sunt perspectivele reintegrării raioanelor de est ale Republicii Moldova sau acest teritoriu, după cum afirmă unii experți, până la urmă va servi ca o monedă de schimb în jocurile marilor puteri?

A. Ț.: RM nici un minut, în toată istoria sa de treizeci de ani, nu a existat ca un stat teritorial unitar. În acest sens statul RM este unul neîmplinit, cu un grad de suveranitate știrbit, nepermis de mult influențat de factorii externi. Un asemenea stat reprezintă o sursă de permanentă instabilitate politică și social-economică pentru cetățenii săi. Deloc întâmplător, în societatea moldovenească tot mai intensă devine disputa publică privind rostul existenței unui asemenea stat. Iar prezența separatismului transnistrean, copios susținut din exterior, doar adaugă consistență acestei dispute și alimentează puternic opțiunea reîntregirii naționale românești.

MOLDPRES: Cum calificați victoria uriașă obținută de forțele pro-europene și de președintele Maia Sandu în ultimele alegeri parlamentare? Mai există vreo șansă pentru revanșa forțelor pro-estice și oligarhice?

A. Ț.: Există similitudini pronunțate între victoria electorală categorică a comuniștilor în 2001, și victoria nu mai puțin tranșantă a PAS-ului în 2021. În ambele cazuri votul cetățenilor moldoveni s-a produs în condițiile dezamăgirii, dar și disperării totale de rezultatele politicilor guvernărilor precedente. Comuniștii au ratat lamentabil șansa istorică de a implementa modelul lor de dezvoltare în RM. Cum s-a adeverit, ei nici nu aveau acest model la îndemână, speculând nerușinat nostalgiile oamenilor, disperați de criza istovitoare a anilor 90. Acum, după victoria electorală zdrobitoare a pro-europenilor, care s-a produs pe fundalul unui dezgust generalizat pentru dezmățul oligarhic, rămâne de văzut dacă noua guvernare dispune de un model fezabil de dezvoltare pentru RM și dispune de suficientă voință politică pentru implementarea lui practică. Însă experiența istorică ne avertizează asupra încercării de a afirma lipsa de alternativă la politicile noii guvernări care, mai degrabă, se prezintă ca o formă de propagandă, decât ca o constatare categoric realistă. Viitorul dintotdeauna comportă alternativă. La această etapă putem să afirmăm cu un înalt grad de probabilitate că deloc nu este exclusă perspectiva revenirii la guvernare a forțelor revanșarde pro-estice și oligarhice, în cazul eșecului reformelor pro-europene.

MOLDPRES: În scurt timp vom marca împlinirea a 30 de ani de la semnarea Declarației de Independență. Au fost trei decenii de șanse ratate sau totuși ne-am mișcat înainte?

A. Ț.: În comparație cu conaționalii noștri de dincolo de Prut, noi am trăit trei decenii de șanse ratate. În primul rând, am ratat oportunități de ordin economic și social. Dar am înregistrat și progrese promițătoare cu un impact sigur în viitor. Mă refer la renașterea autenticului sentiment al identității naționale românești la tot mai mulți cetățeni moldoveni. Există șanse reale ca anume progresul în acest domeniu să devină determinant pentru viitorul nostru. În acest caz, viitorii istorici vor aprecia adevărata valoare a Declarației de Independență ca voința moldovenilor de desprindere de imperiul cotropitor, și deloc nu ca o legiferare a desprinderii de spațiul istoric firesc al devenirii noastre naționale.

MOLDPRES: Aveți acum vreun mare regret că ați făcut ceva altfel decât vi se pare azi corect?

A. Ț.: Cel mai mult regret faptul că treizeci de ani în urmă, în ziua când Parlamentul a votat Declarația de Independență, deficitul de vizionarism a împiedicat inițiativa de a proceda neîntârziat la elaborarea și votarea Declarației de Unire. Chiar dacă la acel moment șansele votării UNIRII erau minime. Însă ca moment de consolare vine încrederea în apropierea de netăgăduit a viitorului, când în Parlamentul RM se va constitui o majoritate eurounionistă, aptă să voteze Declarația Unirii.  

MOLDPRES: Vă mulțumim pentru interviu!          

Foto: independent.md