Calmul a revenit pe aeroportul din capitala Afganistanului, după o zi de luni dramatică
13:20 | 17.08.2021 Categorie: Externe
Kabul, 17 aug. /MOLDPRES/. Aeroportul internaţional Hamid Karzai din capitala Afganistanului, Kabul, a revenit marţi la calm cu reluarea zborurilor şi controlul pasagerilor, după ce terminalul a fost luni scena unor evenimente dramatice cu mii de oameni care încercau să fugă din ţară şi care s-au încheiat cu cel puţin şase morţi, transmite EFE, preluată de Agerpres și MOLDPRES.
''O nouă zi pe HKIA (Aeroportul Internaţional Hamid Karzai), din Kabul. Situaţia este sub control'', a dat asigurări reprezentantul civil al NATO pentru Afganistan, Stefano Pontecorvo, pe reţeaua socială Twitter, unde a publicat imagini cu pista aerodromului. ''Pista aeroportului internaţional HKIA din Kabul este deschisă. Văd avioane care aterizează şi decolează'', a adăugat el.
Calmul a revenit pe aeroportul din capitala afgană în contextul în care luni, când ţara s-a aflat în prima zi sub controlul talibanilor, mii de persoane disperate să fugă din Afganistan au provocat haos încercând să se urce la bordul avioanelor aflate pe pistă.
Marea de oameni a invadat aeroportul pentru a ajunge pe pistă, unde câteva mii de persoane încercau să se urce în avioane, ori s-au agăţat de avioanele care rulau deja pe pistă pentru ca aeronavele să nu decoleze fără ei. Cel puţin şase persoane, inclusiv un taliban, au murit în incidentele de pe aeroportul din Kabul, au declarat pentru EFE mai mulţi martori.
Autorităţi din mai multe ţări au anunţat că operaţiunile de repatriere au întâmpinat probleme la aterizarea şi decolarea din Kabul din cauza mulţimii de oameni, ceea ce a complicat repatrierea cetăţenilor lor.
Şi în Kabul se înregistra marţi o atmosferă descrisă de EFE drept ''de calm resemnat'', cu o întoarcere lentă la activităţile cotidiene şi o aparentă seninătate a localnicilor. Marţi dimineaţa, pe mai multe artere din capitală au revenit agenţii de circulaţie, iar personalul din spitale şi-a reluat activitatea.
''Situaţia în Kabul este sub control. Au fost arestate câteva persoane care au fost implicate în fărădelegi'', a declarat într-un mesaj principalul purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.
Într-un alt mesaj adresat insurgenţilor, comandantul taliban Sayyid Mawlawi Muhammad Yaqoub a declarat că nu este permis nimănui să intre în casele oamenilor sau să-şi însuşească bunuri ale guvernului.
''Recepţia articolelor va reveni autorităţilor competente'', a declarat Yaqoub, în contextul în care presa locală şi jurnalişti relatau că au fost făcute percheziţii şi controale asupra trecătorilor şi în locuinţe.
În înregistrări video difuzate de talibani sunt prezentate întrevederi între ''unul dintre erudiţii de frunte'' ai mişcării, care discută cu personalul medical dintr-un spital, inclusiv cu femei, pe care îi invită ''să revină la locurile de muncă şi să-şi facă treaba în deplină normalitate''.
Talibanii au asigurat totodată că au garantat securitatea misiunilor diplomatice şi umanitare din ţară.
Într-un gest simbolic, principalul canal de ştiri afgan, Tolo, şi-a început jurnalul de prânz cu o prezentatoare care îi lua un interviu unui taliban, ce revendica rolul femeilor şi succesele importante în ceea ce priveşte drepturile obţinute în ultimele două decenii, lucru de neconceput în timpul anteriorului regim taliban, între 1996 şi 2001, când femeile au fost practic închise în casă.
În timpul programului, prezentatoarea afgană Beheshta Arghand l-a intervievat pe Mawlawi Abdulhaq Hemad, din cadrul echipei de comunicare a talibanilor, cu privire la situaţia din Kabul şi la percheziţiile din locuinţele din oraş.
În ansamblu, situaţia din Afganistan este în continuare incertă, deoarece, cu toate că talibanii controlează aproape întregul teritoriu, insurgenţii nu au format încă un guvern şi nici nu şi-au desemnat liderii care îl vor conduce.
Foto: Reuters