ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Procurorul general nu s-a prezentat la ședința Parlamentului

10:55 | 20.08.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 20 aug. /MOLDPRES/. Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, nu s-a prezentat astăzi la audierile în Parlament, însă a trimis o notă informativă privind progresul în dosarul „furtului miliardului”. Președintele Legislativului, Igor Grosu, a declarat că „este dreptul procurorului general de a nu se prezenta” și a propus Comisiei juridice să examineze documentul Procuraturii Generale, după care să revină cu un raport, transmite MOLDPRES.

Despre faptul că nu se va prezenta astăzi în Parlament, Stoianoglo a anunțat încă ieri, în cadrul unui briefing. Procurorul a precizat că instituția pe care o conduce s-a adresat mai multor instituții internaționale pentru a se expune asupra modificărilor propuse la Legea Procuraturii. El a criticat proiectul ce va fi dezbătut astăzi în Legislativ, precum şi relaţiile Procuraturii Generale cu instituția prezidențială.

Ulterior, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că Alexandr Stoianoglo, prin declarațiile sale, “face front comun cu penalii, devenind instrument și complice în același timp, și își trădează frica față de acțiunile noii guvernări de curățare a sistemului”.

”Declarațiile făcute de Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, sunt false și iresponsabile. La ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS) din 10 august s-a discutat despre faptul că membrii a două grupări criminale, implicați în cazuri mari de corupție, părăsesc nestingherit țara, iar Procuratura nu face nimic pentru a-i opri sau pentru a-i readuce în Moldova, ca să fie trași la răspundere. Nu s-a discutat despre dosare împotriva opoziției, așa cum dezinformează Procurorul General. Înainte să facă declarații, Stoianoglo ar fi trebuit să consulte procesul-verbal al acelei ședințe la care el, apropo, nu a găsit de cuviință să se prezinte”, a declarat Maia Sandu.

Şeful statului a spus că i-a cerut mereu Procurorului General să aplice legea și să investigheze, înainte de toate, cazurile de mare corupție, inclusiv la ședința CSS din 10 august. ”De fiecare dată, Alexandr Stoianoglo a venit cu justificări pentru lipsa de rezultate. Prin declarațiile sale, actualul Procuror General face front comun cu penalii, devenind instrument și complice în același timp, și își trădează frica față de acțiunile noii guvernări de curățare a sistemului. Nici Stoianoglo, nici corupții pe care încearcă să îi protejeze acesta nu vor putea opri cea mai importantă reformă de care are nevoie țara – curățarea sistemului judecătoresc și cel al procuraturii de influența grupărilor corupte”, a conchis Maia Sandu.

Deputații au luat o pauză pentru ca membrii Comisiei juridice să pregătească un raport și proiect de hotărâre pe marginea notei informative prezentate de Procuratura Generală pe evoluțiile în dosarul „furtului miliardului”. Audierea acestui subiect a fost susținută de toate fracțiunile parlamentare.

Foto: MOLDPRES

img21006079

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!