ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Eugeniu Cozonac este noul director al Agenției Proprietății Publice

15:41 | 25.08.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 25 aug. /MOLDPRES/. Agenția Proprietății Publice are un nou director - Eugeniu Cozonac, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Acesta deține o experiență de peste douăzeci de ani în managementul corporativ, lansarea și dezvoltarea companiilor în R. Moldova, Marea Britanie și SUA. A activat ca expert în recrutarea și selecția personalului de conducere executiv, inclusiv în companiile Fortune 500.

Este co-fondator al ÎCS Compudava SRL (acum Endava PLC), iar între 2000 și 2004 a fost director executiv al acestei companii. Între 2005-2008 a fondat compania Tricertion și a fost director operațional al acesteia. În perioada 2011-2014 a fost director pe strategia digitală a Leading The Way, între 2014-2015 – a fondat și a fost director executiv la compania Firstly, iar între 2016 și 2018 - consultant, cercetător la CarterBaldwin Executive Search.

Din 2019 până în prezent a fost director al companiei Plover LLC specializată în gestionarea investițiilor în companii software.

A făcut studii de masterat și doctorat la universități din SUA și Franța în domeniul administrării afacerilor, leadership, dezvoltarea și schimbarea organizațională.

Până în prezent a locuit cu soția și trei copii în Atlanta, statul Georgia, SUA.

Foto: Guvern

img21006228

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!