Au fost decernate Premiile Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru anul 2020
16:18 | 01.09.2021 Categorie: Cultură
Chişinău, 1 sep. /MOLDPRES/. De Ziua Limbii Române, la Uniunea Scriitorilor din Moldova a avut loc Gala Premiilor USM pentru cărțile editate în 2020, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Teo Chiriac a menționat că evenimentul a avut o valoare simbolică deosebită, deoarece a fost organizat pentru prima dată de Ziua Limbii Române.
Potrivit sursei citate, în anul 2020 au apărut peste 100 de titluri de carte editate în R. Moldova și România. Juriul pentru decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din Moldova, format din Nina Corcinschi (președinte), Mircea V. Ciobanu, Margareta Curtescu, Nicolae Negru, Maria Pilchin, Vitalie Răileanu și Nicolae Rusu (secretar), a stabilit următoarele premii: Premiul pentru Cartea de Poezie - Grigore Chiper, ”Semințe de betel”, Premiul pentru Cartea de Proză - Lucreția Bârlădeanu, ”Misterul de Est”, Val Butnaru, ”Manuscrisul lui Zograf (vol. I și II)”, Premiul pentru Cartea de Critică literară – Andrei Țurcanu, ”Critice. Arheul Marginii și alte narațiuni”.
Cu Premiul pentru Cartea de eseu a fost distins Adrian Ciubotaru, pentru volumul ”Idei și fantasme”, cu Premiul pentru Cartea de Publicistică și Memorialistică - Mihai Ștefan Poiată și Nicolae Răileanu, pentru albumul ”Scriitorii când nu scriu...” , cu Premiul pentru Cartea de Traduceri - Leo Butnaru, ”Internaționalizarea stepelor”. Premiul pentru Cartea de Debut i-a revenit Oxanei Gherman pentru volumul ”Tentația identității” și lui Anatol Rurac – pentru cartea ”Dublu 57”.
În posesia premiilor acordate de Consiliul Uniunii Scriitorilor au intrat Marcela Benea (Premiul Opera Omnia), Irina Nechit (Premiul de Excelență), Vitalie Răileanu, Gheorghe Doni și Liuba Feldșer (Premiul Relații culturale). Totodată, Consiliul USM a acordat și câteva premii speciale: lui Nicolae Spătaru pentru cartea ”Măștile lui Brejnev”, Boris Marian - ”Штрафная зона”, Marcel Gherman - ”Mireasa Centaurulu” și lui Victor Vasian, pentru volumul ”Dumnezeu se joacă în nisip”. Cu premii speciale ale președintelui USM au fost distinși Nicolae Roșca și Ghenadie Postolache.