ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Tarifele preferențiale pentru serviciile poștale au fost anulate

18:04 | 03.09.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 3 sep. /MOLDPRES/. De la 1 septembrie curent, regulile privind stabilirea tarifelor pentru serviciile poștale au fost modificate, prețurile devenind liberalizate integral. Un proiect în acest sens a fost aprobat astăzi în ședința de Guvern, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Potrivit noilor prevederi, toți prestatorii de servicii poștale vor avea drepturi și obligațiuni egale, iar tarifele pentru serviciile poștale vor fi aplicate unic pe întreg teritoriul țării. De remarcat este faptul că până la 1 septembrie curent, furnizorul de serviciu poștal universal, ÎS „Poșta Moldovei” a beneficiat de tarife preferențiale, ceilalți operatori poștali având obligația să stabilească un tarif de cel puțin 3 ori mai mare decât tariful preferențial. 

Totodată, au fost aprobate cerințele minime privind amenajarea spațiilor oferite de furnizorii de servicii în locurile de schimb internațional al poștei. Astfel, furnizorii de servicii poștale vor putea să supună trimiterile poștale internaționale controlului vamal în spații amenajate conform unor cerințe, printre care marcarea cu panou ”Zona de control vamal” a spațiului delimitat de restul teritoriului, echipamente pentru manipularea mărfurilor în conformitate cu specificul trimiterilor poștale internaționale, terminale de introducere automată a datelor, sistem de supraveghere video etc. 

Menționăm că din totalul de 57 furnizori de servicii poștale înregistrați în R. Moldova, doar 12 furnizori dispun de locuri de schimb internațional al poștei, cărora li se oferă o perioadă de 6 luni pentru amenajarea locurilor respective conform noilor cerințe.

Foto: Guvern

img21006462

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!