ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Rusia va efectua exerciţii militare în Crimeea săptămâna viitoare

07:49 | 05.09.2021 Categorie: Externe

Moscova, 5 sep. /MOLDPRES/. Armata rusă va efectua marţi, 7 septembrie, exerciţii militare în peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014, a informat sâmbătă Ministerul Apărării rus, transmite EFE, citată de Agerpres și MOLDPRES.

La manevre vor participa peste 500 de militari şi mai bine de o sută de unităţi şi echipament militar, precum şi ambarcaţiuni şi nave de sprijin din cadrul Flotei Mării Negre.

În timpul exerciţiilor militare, unităţi ale Marinei ruse, cu sprijinul unui grup de atac naval, vor debarca în nave amfibie de atac pe coasta "inamicului". La manevre vor fi folosite toate tipurile de arme uşoare, lansatoare de rachete şi armament de pe vehicule de luptă, potrivit sursei citate.

Totodată, Departamentul de Informaţii al Flotei de la Marea Neagră a anunţat sâmbătă că peste 500 de locuitori ai Crimeii şi ai oraşului Sevastopol, şi el anexat de către Rusia, s-au alăturat forţelor armate ruse de la începutul acestui an. Peste 300 de cetăţeni s-au înrolat în Flota Mării Negre, iar restul au decis să facă parte din forţa aeriană şi din alte unităţi militare ale Districtului Militar Sud al Rusiei, staţionate în Crimeea şi Sevastopol. 

Foto: EPA

img21006477

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!