ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful diplomației cehe va efectua o vizită la Chișinău

16:19 | 09.09.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 9 sep. /MOLDPRES/. Ministrul de Externe al Cehiei, Jakub Kulhánek, va efectua vineri o vizită la Chișinău, la invitația vicepremierului, ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, informează MOLDPRES.

Potrivit Biroului de presă al MAEIE, programul vizitei oficialului ceh include întrevederi cu omologul său moldovean, Nicu Popescu, Președintele Parlamentului Igor Grosu și Prim-ministrul Natalia Gavrilița. 

În cadrul discuțiilor vor fi abordate principalele aspecte ale cooperării moldo-cehe, programele de asistență pentru dezvoltare destinate țării noastre, precum și agenda europeană a Republicii Moldova, în perspectiva viitorului Summit al Parteneriatului Estic.

Foto: MAEIE

 

img21006612

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!