ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Scriitoarea Miroslava Metleaeva își sărbătorește ziua de naștere

19:45 | 10.09.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 11 sep. /MOLDPRES/. Poeta, prozatoarea și eseista Miroslava Metleaeva, jurnalistă, traducătoare, critic și istoric literar, cercetător științific, deținătoare a medaliei ”Mihai Eminescu”, își sărbătorește astăzi cea de-a 75-a aniversare, relatează MOLDPRES.

Nume adevărat - Riva Rozner, în acte figurează ca Miroslava Lukiancikova, după numele soțului. S-a născut în 1946, la Chișinău într-o familie de intelectuali. A urmat școala primară în satul Cornești, Ungheni (1953- 1956), după care a învățat la școala medie de cultură generală din satul Ciudei (Mejdurecie), Storojineț, regiunea Cernăuți, Ucraina (1956-1964). Ulterior și-a făcut studiile la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova (1965-1970). Din 2014 a făcut studii de doctorat sub îndrumarea academicianului Mihai Cimpoi, având tema de cercetare ,,Traducerea ca parte componentă a procesului literar: poemul ,,Luceafărul” de Mihai Eminescu în spațiul literar rusesc”.

După absolvirea universității a lucrat ca profesoară de limba și literatura rusă în diferite școli din republică (1971-1979); redactor de programe la Comitetul de Stat pentru Televiziune și Radiodifuziune (1970-1982); specialist principal mass-media la Ministerul Agriculturii și prezentatoare de programe cu tematică agricolă la TVM (1982-1990). Din 1990 se consacră aproape exclusiv jurnalismului, activând în calitate de redactor-șef sau colaborator al mai multor ziare și reviste: „Făclia” (versiunea rusă), „Cetățeanul Moldovei”, „Zerkalo”, „aMIC” (versiunea rusă); „Kitej-Grad” (Iași, 2001-2011); almanahul rus „Golosa Sibiri” (Rusia, 2007-2012) ș.a. Din 2011 este cercetător științific la Institutul de Filologie al AȘM.

A debutat cu poezii în anii de studenție, în publicațiile periodice. În 1992 a debutat editorial cu placheta de versuri ,,Eu trăiesc printre voi”. În 1994 a publicat culegerea ,,Pesni noci” („Cântece nocturne”). Au urmat și alte volume, printre care: Antologia ,,Iubire de metaforă”, Vol. II (2001), ,,Umbra galionului” (2002), ,,Salut, Ms Watson” (2008), ,,Jocul de puzzle”, (2010) ș. a. A semnat și traduceri din română în rusă: Leonard Tuchilatu, ,,Rapsodie” (2000), Nichita Stănescu, ,,11 elegii” (2003), Cristian A. Petricu, ,,Unghiul de vedere” (2007), Mihai Eminescu, ,,Luceafărul” (2015) ș.a. A semnat și traduceri din rusă în română: ,,Tu ești taina”, culegere de poezii (2005), în franceză: ,,Caietele ,,Tristan Tzara” (poeme, Moinești, România, 2010), în engleză: ,,Singular Destinies: Contemporary Poets of Bessarabia” (2003) ș.a.

A scris și a tradus și pentru copii, printre care: ,,Floarea albastră” (2003, 2007), circa 30 de cărți inspirate sau adaptate după filmele cu desene animate ale lui Walt Disney (2012), traduceri din limba ucraineană: Tatiana Nakonecinaia, ,,Micuța Margo” și ,,Aventurile duhului casnic Tioma” (2012) ș. a. A semnat și cărți de critică literară: ,,Новейшая зарубежная литература” (,,Literatura universală contemporană”) (2011), ,,Литература Молдовы на стыке веков. Литературная критика, эссе, путeвые заметки” (,,Literatura Moldovei la răscrucea secolelor. Critică literară, eseuri, însemnări de călătorie”), monografie și antologie de traduceri din literatura basarabeană (2014) ș.a.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1995) și al Uniunii Scriitorilor din România (2002), membru al Consiliului Uniunii Traducătorilor din CSI și Țările Baltice, membru PEN Centru al Filialei din Moldova (2012). Pentru activitatea sa a fost apreciată cu diplome, premii și alte distincții: Diploma și premiul Festivalului Internațional de poezie ,,Nichita Stănescu”, Ploiești, 2003; Chișinău, 2006; medalia „Mihai Eminescu” (R. Moldova), 2010; Diploma și premiul Salonului Internațional de Carte, pentru traduceri, Chișinău, 2012; Diploma de laureat al Concursului literar internațional din Germania ,,Cea mai bună carte a anului 2015” pentru ,,Jocul de puzzle” (Berlin, Frankfurt, 2015) ș.a.

img21006653

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!