94 la sută din cadrele didactice din Chișinău sunt vaccinate
09:43 | 13.09.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 13 sep. /MOLDPRES/. Primăria Chișinău a anunțat imunizarea cu prima doză de vaccin a 94 la sută din cadrele didactice și personalul auxiliar din instituțiile municipale de învățământ, transmite MOLDPRES.
Primarul Ion Ceban a declarat astăzi, la ședința on-line a serviciilor municipale, că instituțiile de învățământ din municipiu și-au asigurat desfășurarea procesului educațional cu prezența elevilor și cadrelor didactice în clase, 94 la sută din pedagogi fiind imunizați cu prima doză de vaccin. „Felicit cadrele didactice pentru responsabilitatea asumată în vederea asigurării procesului educațional cu prezența fizică a profesorilor și elevilor – acceptarea imunizării anti-COVID este o dovadă a acestei responsabilități”, a spus edilul.
De asemenea, el a informat că primăria a achiziționat teste rapide pentru depistarea virusului COVID-19 iar acestea vor fi repartizate instituțiilor municipale de învățământ pentru efectuarea testării în caz de necesitate. „Primăria Chișinău a achiziționat 2 318 teste rapide de depistare a coronavirusului iar 800 de teste provin din donații. Am reușit să achiziționăm aceste teste cu 93 de lei bucata, preț mai mic față de cele de pe piață”, a precizat sursa citată.
Primarul a subliniat că procesul de vaccinare și testare a cetățenilor este o obligativitate a autorităților. “Am achiziționat aceste teste pentru a fi repartizate fiecărei instituții municipale de învățământ ca, în caz de necesitate, cadrele didactice și personalul auxiliar să fie testate”, a specificat Ion Ceban.
Potrivit oficialilor municipalității Chișinău, acțiunile au fost desfășurate pentru a fi asigurată organizarea procesului educațional cu prezența pedagogilor și elevilor în clase.