ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

UE va oferi Republicii Moldova tot suportul necesar în derularea reformelor

10:16 | 13.09.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 13 sep. /MOLDPRES/. Agenda europeană a Republicii Moldova și perspectivele dezvoltării relațiilor de parteneriat au fost abordate în cadrul unei întrevederi a Prim-ministrului Natalia Gavrilița cu noul șef al Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului. 

Șefa Cabinetului de miniștri l-a felicitat pe noul Ambasador UE cu prilejul numirii în funcție și i-a urat succes în exercitarea mandatului. Natalia Gavrilița a vorbit despre deschiderea Guvernului pentru avansarea relațiilor de parteneriat în procesul de implementare a Acordului de Asociere. „Integrarea europeană este prioritatea numărul unu pentru noi. Suntem conștienți de înalta responsabilitate pe care o avem în atingerea acestui obiectiv major și  suntem pregătiți pentru lansarea reformelor necesare în vederea alinierii Moldovei la standardele UE”, a menționat prim-ministrul.   

Cei doi oficiali au trecut în revistă obiectivele principale în promovarea parcursului european al Republicii Moldova și au vorbit despre necesitatea continuării reformelor în domenii de importanță majoră. În context, Janis Mazeiks a exprimat suportul Uniunii Europene în acest amplu proces: „Uniunea Europeană va oferi Moldovei tot suportul necesar în derularea reformelor”, a punctat noul șef al Delegației Europene la Chișinău. 

Janis Mazeiks a fost subsecretar de stat, director politic în Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Letonia. În perioada 2006-2007 el a fost consilierul președintelui leton pe politică externă, între 2007-2011 a fost ambasador, Reprezentantul permanent al Letoniei pe lângă ONU la Geneva, iar în anii 2013-2018 - ambasador, Reprezentant permanent al Letoniei pe lângă ONU la New York.

Foto: Guvern

img21006683

img21006683

img21006683

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!