Academicianul Mihai Cimpoi a editat la Iași o carte despre Grigore Vieru
08:43 | 16.09.2021 Categorie: Cultură
Chişinău, 16 sep. /MOLDPRES/. O carte intitulată ,,Grigore Vieru, poetul arhetipurilor” (ediția a II-a revăzută), semnată de academicianul Mihai Cimpoi, a apărut la o editură din Iași în colecția ”Critică și istorie literară”, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, academicianul Mihai Cimpoi a afirmat că volumul cuprinde 250 de pagini și a fost completat cu capitole noi despre creația lui Grigore Vieru din ultimii ani ai vieții sale și despre aforismele semnate de regretatul poet.
Pe coperta a IV-a a cărții, autorul menționează, între altele, că moartea unui poet seamănă întru totul cu viaţa sa, proiectându-i, ca într-un remember punctele luminescente ale operei şi personalităţii. ”Care sunt aceste puncte în cazul lui Grigore Vieru? Sunt cele pe care le-am remarcat în prima ediţie a cărţii noastre din 2005, puse într-un relief deosebit de versurile din ultimii ani de viaţă: Arhetipalitatea, clasicitatea (gnomică, rapsodică, folclorică), religiozitatea – cele trei ”balene” pe care se ține universul său. Rezumând, putem spune că a fost, prin excelenţă, o Fiinţă întru poezie. Figură-simbol, a avut şi o moarte tragică, semnificaţia căreia ne apare - acum - într-un fel providenţială: destinul său s-a contopit cu destinul Basarabiei. Putem vorbi astfel, de o asumare, la nivel de înaltă conştiinţă şi intensă simţire, a riscului existenţial al unei atari contopiri”, a subliniat cunoscutul critic și istoric literar.
Academicianul Mihai Cimpoi s-a născut în 1942, în comuna Larga, județul Hotin, astăzi raionul Briceni. În 1965 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova. A fost redactor la editurile „Cartea Moldovenească” și „Literatura Artistică”, secretar literar la Teatrul Național "M. Eminescu" și la Teatrul Poetic „A. Mateevici”. În 1974 este acuzat de naţionalism, blamat de autoritățile comuniste, refuzându-i-se orice activitate publică. În 1987 este ales în mod democratic secretar al Comitetului de conducere, iar în 1991 - președinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova, funcție în care s-a aflat până în 2010. De asemenea, este președinte al Asociației Oamenilor de Creație din R. Moldova. A participat activ la procesul de renaștere națională din Basarabia.
Mihai Cimpoi a fost deputat al poporului din URSS (1989-1990) și apoi deputat în Parlamentul R. Moldova (1999-2001). În paralel, exercită funcția de șef al Secției de literatură clasică la Institutul de Istorie și Teorie Literară al Academiei de Științe a Moldovei, obține doctoratul în filologie în 1998, cu teza „Eminescu, poet al Ființei” (conducător - Eugen Simion). Din 1989 a predat un curs special despre Eminescu la Universitatea de Stat din Moldova şi din 1999 - la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Este membru de onoare al Academiei Române (din 1991), membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1992), director de onoare al Centrului Academic Internațional „Mihai Eminescu” (1999), editor-coordonator al revistei „Mihai Eminescu” (din 2001, buletin, serie nouă); editor-coordonator şi director al revistei literare „Viaţa Basarabiei”.
Publică, din anii ’60, recenzii, studii critice în săptămânalul „Cultura” şi revista „Nistru”, impunând în gândirea critică o direcție nouă eseistico-literară. Mihai Cimpoi a semnat peste 70 de volume, inclusiv „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia”, „Mihai Eminescu. Dicționar Enciclopedic”, „Spre un nou Eminescu”, „Căderea în sus a Luceafărului”, „Narcis şi Hyperion”, „Plânsul Demiurgului” , ”Ion Creangă. Mântuirea prin râs” ş.a. A contribuit la instalarea busturilor marilor scriitori români pe Aleea Clasicilor din Chișinău. Academicianul Mihai Cimpoi a fost distins cu titlul Maestru al Literaturii (1992), Premiul de Stat (1994), ”Ordinul Republicii” (1996), cu medalia jubiliară „Mihai Eminescu” (România, 2000), cu Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de Comandor (2014), cu „Ordinul Serviciul Credincios” în grad de Cavaler al României ș.a. Este Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Tiraspol, Bălţi și Chișinău (R. Moldova), Oradea, Alba Iulia (România), Om Emerit al Republicii Moldova (2013). În 2012 i s-a conferit titlul de Cetățean de onoare al municipiului Chișinău.