ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

12:41 | 17.09.2021 Categorie: Comunicate

Vizite de studiu în Lituania și Estonia

Chişinău, 17 sep. /MOLDPRES/. Zece angajați ai Poliției de Frontieră, în perioada 13-23 septembrie 2021, participă în cadrul unui training organizat de către Universitatea tehnică din Vilnius Gedeminas și Academia Estoniană de științe ale securității în orașul Vilnius (Republica Lituania) și orașul Tallinn (Republica Estonia).

Cursul de instruire face parte din șirul de activități prevăzute în cadrul proiectului „Conceptul inovativ de supraveghere aeriană relocabilă pentru securitatea frontierelor”, finanțat de către Uniunea Europeană, în cadrul Programului de Facilitare al Parteneriatului de Mobilitate și implementat sub coordonarea Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor Migraționale (ICMPD).

Polițiștii de frontieră sunt familiarizați cu aspectele legale ale domeniului aeronautic, tipurile de drone și caracteristicile acestora, precum și regulile privind utilizarea lor.

Totodată, participanții au parte de instruiri pe simulatorul de pilotare a dronelor, dar și de pilotarea acestora în condiții reale. Astfel sunt simulate situații precum: căutarea persoanelor în zone cu vizibilitate redusă, urmărirea mijloacelor de transport, identificarea persoanelor și determinarea numerelor de pe plăcuțele de înmatriculare a vehiculelor.

Menționăm că, unul dintre obiectivele acțiunii este ca abilitățile teoretice și practice acumulate pe parcursul implementării acesteia, să fie diseminate către efectivul Poliției de Frontieră. Prin urmare, acestea vor fi aplicate în procesul supravegherii și controlului trecerii frontierei de stat, precum prevenirea, depistarea și contracararea migrației ilegale și a criminalității transfrontaliere.

Un alt obiectiv urmărit este elaborarea cadrului normativ aferent utilizării aparatelor de zbor la distanță.

Punctăm și faptul că în conformitate cu principiile europene de utilizare a aparatelor de zbor, pilotate la distanță, tot mai multe țări utilizează dronele în vederea asigurării securității frontierelor. La caz, inclusiv și pentru Poliția de Frontieră a Republicii Moldova aceasta constituie o prioritate, din perspectiva sporirii capacității de reacție la amenințările frontierei de stat.

Capacitatea de supraveghere mobilă a frontierei, tacticile noi și folosirea unui echipament de ultimă generație vor reduce costurile și vor spori calitatea supravegherii frontierei, fapt care va avea un impact major/pozitiv în combaterea migrației ilegale și crimelor organizate transfrontaliere.
Obiectivul acțiunii este preluarea experienței Lituaniei și Estoniei cu privire la sistemele aeriene specifice de supraveghere a frontierei și oferirea suportului Poliției de Frontieră la elaborarea și implementarea unei soluții pilot pentru un sistem mobil relocabil cu supraveghere aeriană pentru securitatea frontierelor.

Valoarea totală a proiectului este de 847,526.25 Euro.

 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!