ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comentariul Biroului de presă al MAEIE privind deschiderea secțiilor de votare în regiunea transnistreană - alegerile pentru Duma de Stat a Rusiei

14:52 | 18.09.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 sep. /MOLDPRES/. Comentariul Biroului de presă al MAEIE cu privire la deschiderea secțiilor de votare în regiunea transnistreană - alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse 

Cu referire la deschiderea secțiilor de votare în regiunea transnistreană la alegerile din 19 septembrie pentru Duma de Stat a Federației Ruse, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene regretă că, în pofida poziției expuse în mod consecvent de către autoritățile moldovenești, partea rusă a acționat de o manieră care nu corespunde principiului suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și cadrului juridic bilateral. 

Ministerul notează că în răspuns la adresarea Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova privind organizarea scrutinului parlamentar pe teritoriul Republicii Moldova, pe 30 iulie curent, părții ruse i-a fost comunicată lipsa impedimentelor pentru deschiderea secțiilor de votare în localitățile aflate sub controlul autorităților constituționale ale Moldovei.   

În același timp, MAEIE a solicitat părții ruse să se abțină de la deschiderea celor 27 de secții de votare în localitățile din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, inclusiv având în vedere imposibilitatea asigurării condițiilor de securitate necesare pentru desfășurarea scrutinului.

Foto: MAEIE

img21006852

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!